Fostul candidat la Preşedinţie Monica Macovei a făcut un apel la nehotărâţi să iasă la vot în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, pentru ca Victor Ponta să nu câştige, ea susţinând că în caz contrar se va instaura "mafia absolută, dictatura mafiei în România".
Monica Macovei a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă că dacă nehotărâţii stau acasă, voturile lor s-ar duce la cine nu vor ei să iasă preşedinte.
"Mă adresez nehotărâţilor să iasă la vot şi să se gândească că, dacă până acum preşedintele hoţilor sau preşedintele care uneşte hoţii, dacă până acum Ponta şi hoţii lui au furat pădurile, banii publici, au poluat ţara cu mafiotisme, ce s-ar întâmpla dacă ar câştiga şi fotoliul de la Cotroceni şi ar avea puterea absolută şi ar fi mafia absolută, dictatura mafiei în România?
Gândiţi-vă cum ar arăta România, ieşiţi la vot, dacă staţi acasă votul vostru se duce la cine nu vreţi să iasă preşedinte. Gândiţi-vă cum va arăta România mafiotizată de Ponta şi hoţii lui, într-o dictatură a mafiei, dacă Ponta ajunge la Cotroceni. Suntem la cotitura dintre un stat mafiotizat total sau mai avem o şansă", a spus Macovei.
Potrivit acesteia, "marioneta Ponta este alături de aliaţii săi, bufonul Vadim, de domnu' Dan, şi de Tăriceanu, care este pesedistul vopsit în galben".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu