Cazul Skripal: Washingtonul, noi sancţiuni împotriva Moscovei

Statele Unite trebuie să decidă până marţi dacă Rusia a respectat condiţiile pe care i le-au impus pentru a scăpa de noi sancţiuni americane 'severe', după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie.

La începutul lui august, administraţia lui Donald Trump a ajuns la concluzia că autorităţile ruse se află în spatele atacului comis în primăvară cu agentul neurotoxic Noviciok. În consecinţă, a impus o primă serie de sancţiuni economice împotriva Moscovei, asupra exportului anumitor produse tehnologice şi vânzării de arme Rusiei. Pe baza unei legi din 1991 privind armele chimice, Washingtonul a acordat Rusiei un termen de 90 de zile, până la 6 noiembrie, pentru a declara că nu mai utilizează arme chimice sau biologice, a se angaja să nu mai facă acest lucru pe viitor şi a permite inspecţii care să verifice eliminarea lor.

În caz contrar, vor fi decretate noi sancţiuni 'draconice', a avertizat administraţia americană. Aceasta trebuie să informeze Congresul de la Washington, cel mai târziu marţi, dacă este de părere că Moscova a îndeplinit condiţiile respective. Coincidenţă de calendar, marţi este ziua alegerilor legislative de la jumătatea mandatului în Statele Unite, astfel că este puţin probabil ca parlamentarii şi Departamentul de Stat să comunice imediat consecinţele acestei analize.

O a doua serie de sancţiuni

'Dacă nu suntem siguri' că Rusia 'a încetat să utilizeze arme chimice, a dat asigurări că nu le va mai folosi şi că a autorizat inspectorii internaţionali să îi verifice spusele', atunci 'Departamentul de Stat va impune a doua serie de sancţiuni după consultări cu Congresul', a explicat săptămâna trecută un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane, Robert Palladino. Aceste consultări pot dura câtva timp, chiar dacă în viitorul apropiat nu este aşteptată nicio decizie fermă privind eventuale noi sancţiuni.

În septembrie, secretarul de stat american adjunct pentru afaceri economice, Manisha Singh, a afirmat că Rusia nu a făcut 'încă nimic' pentru a îndeplini condiţiile americane. 'Ne pregătim pentru termenul limită din noiembrie, absolut, suntem gata să impunem o a doua serie de sancţiuni foarte dure', a adăugat ea. Măsurile 'vor include sancţiuni bancare, interdicţia de a procura articole destinate apărării şi orice formă de ajutor extern; există o listă lungă de lucruri', a precizat diplomata americană. Anunţul primei serii de sancţiuni, deşi cu caracter limitat, a fost suficient pentru ca pieţele financiare ruse şi rubla să se prăbuşească, aminteşte AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel