A murit actriţa Mira Furlan, cunoscută din serialele ''Lost'' şi ''Babylon 5''

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Actrița Mira Furlan a murit la vârsta de 65 de ani.

Actriţa Mira Furlan, cunoscută în special datorită rolurilor interpretate în serialele Lost şi Babylon 5, a murit la vârsta de 65 de ani, informează Agerpres. Moartea vedetei, care s-a născut la Zagreb, a fost confirmată pe contul său oficial de Twitter şi, ulterior, de producătorul Babylon 5, J. Michael Straczynski, relatează The Independent.

Momentan nu se cunosc prea multe detalii despre cauza morţii acesteia. Pe contul său de Twitter, un mesaj care anunţă decesul său este însoţit de o declaraţie a actriţei. Nu mi-e teamă, se arată în citat. Lăsaţi-mă să închid ochii şi să simt frumuseţea din jurul meu. Şi să respir sub cerul întunecat, plin de stele. Inspiră. Expiră. Asta e tot".

Într-un mesaj postat pe Twitter, Straczynski a descris-o pe Furlan drept o femeie bună şi blândă, o actriţă uimitor de talentată şi o prietenă a tuturor celor din distribuţia şi echipa 'Babylon 5' . El a spus că știa că starea de sănătate a actriței se înrăutățise, dar spera că aceasta se va face bine.

Roluri importante jucate de actriță



În seria de televiziune Babylon 5, Furlan a interpretat-o pe Delenn, ambasadoarea Minbari pe staţia spaţială Babylon 5.

În 2004, ea s-a alăturat distribuţiei Lost în rolul Danielle Rousseau, un om de ştiinţă francez care a rămas pe insula misterioasă unde se petrece acţiunea serialului în urma unui naufragiu. Mira Furlan a emigrat în Statele Unite alături de soţul său, Goran Gajic, în noiembrie 1991, conform IMDb.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy