5.000 de lei pentru bucureştenii care au împlinit 100 ani

O plachetă onorifică şi un premiu în valoare de 5.000 de lei net vor fi acordate persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti care au aniversat cel puţin 100 de ani de viaţă.

Acesta este un proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului General al Capitalei. Conform raportului de specialitate, propunerea a venit din partea Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti. Suma va fi acordată o singură dată din bugetul Centrului.

Potrivit unei adrese a Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor, în Bucureşti există 34 de persoane care au împlinit cel puţin 100 de ani.

'Astfel, estimăm pentru acest proiect un buget iniţial de 170.000 de lei. Pentru fiecare an în curs, estimăm că aproximativ 20 de seniori vor împlini vârsta de 100 de ani şi astfel acest proiect va avea un impact bugetar anual de 80.000 de lei', reiese din document.

Conform sursei citate, prin această măsură se recunoaşte contribuţia persoanelor care au aniversat cel puţin o sută de ani de viaţă, adusă la dezvoltarea comunităţii municipiului Bucureşti, cât şi respectul şi preţuirea faţă de acestea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel