Potrivit unui comunicat al MMB, anul acesta prezintă o serie de noutăţi expoziţionale. Astfel, Muzeul 'Victor Babeş' reintră chiar sâmbătă în circuitul muzeal, după ce o scurtă perioadă a fost închis pentru reamenajare şi punerea în valoare a realizărilor savantului român într-un spaţiu modernizat, prin intermediul unei logistici de expunere muzeală la standard european.
Expoziţia permanentă găzduită în Corpul Lapidarium de Casa Filipescu-Cesianu - intitulată 'În apropierea sfinţilor. Frescele Mănăstirii Văcăreşti după 40 de ani' - a fost extinsă şi redeschisă, de asemenea, zilele trecute. Muzeul Municipiului Bucureşti invită publicul să descopere noile fragmente de frescă expuse aici. O noutate aduce în lumea artei şi expoziţia-medalion de la Colecţia de artă 'Ligia şi Pompiliu Macovei', care prezintă legătura specială dintre două mari artiste, sub genericul 'Cecilia Cuţescu Storck şi Ligia Macovei, o relaţie inedită maestru-discipol'.
Expoziţiile care pot fi vizitate gratuit în această sâmbătă şi duminică sunt:
Palatul Suţu (Bd. I.C. Brătianu nr. 2): * 'Timpul Oraşului' * 'Natură moartă, natură vie - Capodopere din Colecţia Pinacotecii Municipiului Bucureşti' * 'Bucureştiul medieval al familiei Mavrocordat' * 'Tattarescu - Studii de perspectivă'
'Muzeul Simu şi Pinacoteca Bucureşti' Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151): * 'Muzeul Vârstelor - de la copilărie la senectute' * 'În apropierea sfinţilor. Frescele de la Mănăstirea Văcăreşti după 40 de ani' * 'Bijuterii Străvechi şi Mesaje Relevate'
Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8): - Capodopere de secol XIX semnate de Aman, pictură murală cu scene istorice şi piese de mobilier sculptat pot fi admirate în prima locuinţă-atelier din Bucureşti, construită chiar după planurile maestrului. Tehnologia modernă permite întâlnirea cu însuşi artistul şi imortalizarea momentului într-o fotografie. * 'VITAGEN NAMA-AMAN NEGATIV' - Plăcile de Gravură ale Muzeului Theodor Aman.
Muzeul George Severeanu (Str. Henri Coandă nr. 26): * 'Pe urmele trecutului. Colecţia Maria şi dr. George Severeanu' oferă o selecţie dintre cele 3.000 de obiecte arheologice şi peste 9.000 de monede din colecţia doctorului, alături de obiecte de mobilier şi obiecte personale, care adaugă proiectului o extensie memorială.
Muzeul Nicolae Minovici (Str. Dr. Nicolae Minovici nr. 1): * 'Vila Dr. Nicolae Minovici - Restitutio' cuprinde obiectele de artă populară din colecţia Doctorului Nicolae Minovici, prima colecţie de acest gen din spaţiul românesc, în care erau reprezentate toate regiunile ţării. * Obiectul lunii la Muzeul Dr. Nicolae Minovici: 'Ştergarul' Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck (Str. Vasile Alecsandri nr. 16): * 'Carol Popp de Szathmari, desenator şi acuarelist'.
Muzeul Victor Babeş (Strada Poet Andrei Mureşanu 14A): * 'Victor Babeş (1854-1926). Principii, valori, moşteniri'. Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei (Str. 11 iunie nr. 36-38): * Tablouri semnate de mari pictori români, precum Pallady, Maxy şi Ţuculescu şi lucrări ale Ligiei Macovei, alături de obiecte de sticlărie şi diverse artefacte din toate colţurile lumii. * 'Cecilia Cuţescu Storck şi Ligia Macovei, o relaţie inedită: maestru-discipol'.
Observatorul Astronomic 'Amiral Vasile Urseanu' (Bd. Lascăr Catargiu nr. 21): * 'Descoperim împreună Universul'. Program Observator: sâmbătă, 14,00-22,00, duminică, 10,00-18,00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News