Zapatero consideră că Tunisia ar trebui să ia exemplul Spaniei în drumul spre democrație

spania
spania

Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero consideră că procesul de tranziţie prin care a trecut Spania după moartea lui Franco poate fi un model pentru Tunisia şi s-a arătat dispus să ajute şi să ofere consiliere acestei ţări.

Declaraţiile au fost făcute de premier într-o conferinţă de presă la Dubai, înainte de vizita pe care acesta o va începe miercuri în Tunisia - prima a unui şef de executiv european după înlăturarea dictatorului Ben Ali, informează Agerpes.

'Trebuie să fim acolo, şi Spania acolo va fi', a declarat premierul spaniol. Unul dintre obiectivele lui este, potrivit sursei citate, să cerceteze ce nevoi are Tunisia, legate atât de tranziţia politică, cât şi de relansarea economiei în ţara africană. El a ţinut să atragă atenţia şi asupra faptului că toate ţările europene şi-au manifestat sprijinul pentru schimbare, democraţie, libertate şi modernizare în ţara africană.

Zapatero are de gând să asculte şi poziţia opoziţiei din Tunisia, precum şi pe cea a responsabililor celor trei comisii de reformă, formate pentru a cunoaşte agenda autorităţilor interimare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt1
YesMy - smt4.3.1
pixel