Vlad Voiculescu, despre Kovesi: Senzația mea este că a fost lăsată singură

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății din Guvernul Cioloș, a comentat discursul Laurei Codruța Kovesi de la conferința de presă din sediul DNA.

"Senzația mea zilele astea este că Laura Codruța Kovesi a fost lăsată singură. Cea mai mare parte a politicienilor și o bună parte din presă și-au văzut de alte treburi sau au devenit dintr-o dată extrem de sensibili la greșelile presupuse ale unui procuror, în timp ce inculpați și condamnați penal și-au chemat armatele de mercenari, televiziuni și fițuici de doi lei și au declanșat un nou atac asupra instituției care și-a demonstrat în ultimii ani eficiența mai mult decât orice altă instituție a statului român.

În seara asta, Laura Codruța Kovesi, singură, într-o conferință de vreo două ore a vorbit #curat, cu #răbdare, #forță și #eleganță. Cam așa cum ar trebui să vorbească orice om care se află în serviciu public sau măcar orice șef de instituție.

Câteva afirmații sunt pur și simplu incontestabile, pentru oricine are un minim bun simț și un dram de minte:

"Nu am niciun motiv sa-mi dau demisia. Daca ne uitam cine ataca vedem inculpati condamnati, trimisi in judecata, oameni care au bani, resurse, posibilitati si care vor sa decredibilizeze justitia, ce s-a facut corect, sa duca in derizoriu faptele de coruptie."

[citeste si]

"Acest atac nu e despre Kovesi, e despre procurorii care si-au facut treaba. Vizeaza ingenucherea statului roman, umilirea societatii si a poporului roman"

#JustițienuCorupție
#ProfesionalismnuȚățism
#CurajnuDelăsare

PS PS Dacă o femeie are curajul și tăria asta, s-or găsi și câțiva bărbați în țara asta să țină piept furtunii de nemernicii, țățisme și hoție, mă gândesc", a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel