Cele mai citite

Victor Ponta nu a fost masterand în Italia

Autor: Delcea Arina

Premierul Victor Ponta nu a fost niciodată student sau masterand la Universitatea din Catania, relatează Adevărul. În C.V.-ul prim-ministrului era specificat până nu de mult, un master în Italia.

Antonino Recca, preşedintele Universităţii din Catania, Italia, a răspuns solicitării ziarului Adevărul, care a constatat că C.V.-ul prim-ministrului Victor Ponta a suferit nişte modificări în urma acuzaţiilor de plagiat a lucrării de doctorat. Mai precis, conform aceleiaşi surse, Ponta ar fi avut timp de 12 ani trecut în C.V. un master în drept penal internaţional la Universitatea din Catania. Studiile s-ar fi desfăşurat în perioada martie-iunie 2000.

După ce au apărut suspiciunile de plagiat, publicate iniţial în revista "Nature", premierul a scos din curriculum vitae masteratul în Italia. Ponta a explicat că a păstrat în C.V. doar studiile care îi erau necesare pentru exercitarea funcţiei de prim-ministru. Şeful executivului a adăugat atunci că: "CV-ul meu, ca prim-ministru, trebuie sa cuprinda doar ceea ce tine de studiile pe care le am si ceea ce imi cere legea pentru a fi prim-ministru. Nu mai e cazul sa ma mandresc foarte mult cu multe alte lucruri pe care le-am facut. Cred ca am facut foarte multe lucruri bune si sunt foarte mandru de activitatea mea".

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close