Victor Negrescu spune ce trebuie să se întâmple în PSD după prezidenţiale: Sunt convins de acest lucru

Victor Negrescu
Victor Negrescu

Victor Negrescu a transmis un mesaj după aflarea rezultatului turului doi al alegerilor prezidenţiale. 

"Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de Partidul Social Democrat și de această dată. Aproximativ 3 milioane de români, din țară și străinătate, au avut din nou încredere în noi datorită muncii miilor de membri, simpatizanți și voluntari care reprezintă adevărata forță a stângii românești. Lor le datorăm respectul nostru fără de care astăzi nu am fi putut să fim o mișcare politică respectată.

Nu este un moment ușor. Dar nu este nici un moment în care mai trebuie să ne ascundem de realitate. Trebuie asumate greșelile și să înțelegem ce am fi putut sau putem face diferit de acum încolo. Vom rămâne însă vigilenți și vom monitoriza atent toate acțiunile dreptei veghind la protejarea democrației și drepturilor sociale", a scris Victor Negrescu pe Facebook.

Este timpul soluțiilor

"Este timpul soluțiilor. Trebuie să reclădim stânga românească în jurul valorilor care ne caracterizează. Pentru că sondajele nu țin oamenii împreună, convingerile o fac. O parte din aceste direcții sunt prevăzute în Programul politic pe care l-am propus colegilor din Partidul Social Democrat în pregătirea precedentului Congres. Mulți au apreciat cele scrise atunci.

Avem nevoie de repere ideologice, de o misiune politică clară și o echipă unită pentru a construi o ofertă credibilă pentru cetățeni. Sunt convins că putem face acest lucru prin implicare și un alt fel de a face politică adaptat zilelor noastre.

Sute de mii de oameni se așteaptă ca stânga românească să fie din nou o forță pentru că doar cei care pun preț pe echitate pot lupta pentru drepturile tuturor. În fața unei drepte care justifică inegalitatea prin eficiență trebuie să venim cu viziunea noastră despre respectul pentru viață. Școala, spitalul, munca, administrația, străzile, spațiile verzi, fac parte din cotidianul nostru. Aceste repere pot sta la baza unei noi lupte pentru o dezvoltare sustenabilă și echitabilă a României", apreciază Victor Negrescu.

"Mișcarea politică de stânga își va reveni"

"Nu este din păcate timpul pentru texte lungi. Cu siguranță fiecare coleg ar fi vrut evitat acest moment, dar trebuie să înțelegem cele întâmplate pentru a putea privi cu mai mult curaj spre viitor. Cu încredere și o atitudine constructivă putem relansa lupta pentru idealurile și valorile noastre având în mod real convingerea că suntem de partea bună a destinului și a societății.

Mișcarea politică de stânga își va reveni. Sunt convins de acest lucru. Pentru stânga românească!", a încheiat Victor Negrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel