Valentin Popa, ministrul Educației, susținere rectori. Tinerii liberali, revoltați

Valentin Popa
Valentin Popa

Tineretul Naţional Liberal critică iniţiativa unor rectori de a susţine numirea lui Valentin Popa la conducerea Ministerului Educaţiei, susţinând că ea este revoltătoare şi anunţă iniţierea unei forme de protest online. 

"Tineretul Naţional Liberal consideră că este revoltătoare iniţiativa unor rectori din universităţi de a susţine, printr-o scrisoare deschisă, numirea lui Valentin Popa la conducerea Ministerului Educaţiei. Nu doar că noul ministru a dovedit că nu stăpâneşte reguli elementare de limba română, iar termenul "agramat" din dicţionar ar putea fi ilustrat cu o poză a sa, dar atitudinea faţă de fenomenul plagiatelor nu este demnă de un ministru al Educaţiei, care ar trebui să aibă toleranţă zero faţă de acest subiect. Este inacceptabil să auzim afirmaţii de tipul "este păcat că umbrim aceste valori ale învăţământului românesc printr-o scoatere în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, cum ar fi plagiatele" tocmai de la vârful educaţiei româneşti. În acest ritm, în curând o să fim nostalgici după Liviu Pop", se arată într-un comunicat.

[citeste si]

Acțiune pe internet

Tinerii liberali afirmă că susţinerea acordată de rectori lui Valentin Popa aduce "grave prejudicii mediului universitar şi reprezintă o gravă lovitură pentru credibilitatea universităţilor pe care le conduc". 

"Nu putem să nu remarcăm faptul că nu am auzit poziţii publice ale acestor rectori de susţinere a reformei în sistemul de învăţământ, de pildă, dar se grăbesc să susţină un ministru propus de PSD. Politica nu are ce căuta în şcoli, licee, universităţi, dar se pare că acesta este un principiu de care nu toţi rectorii ţin cont. De aceea, iniţiem o formă de protest în mediul online prin care vrem să demonstrăm că nu susţinem demersul complice al mediului universitar de a sprijini la conducerea Ministerului Educaţiei un agramat", se precizează în comunicat. 

Tinerii liberali îi invită pe toţi studenţii, toţi tinerii din România, indiferent de crezul politic, să se ralieze demersului lor pe reţelele de socializare. 


"Este vorba despre crearea unui frame la poza de profil cu un hashtag #NuÎnNumeleMeu. Folosind link-ul următor, veţi primi o notificare în aplicaţia Facebook de pe mobil: www.facebook.com/fbcameraeffects/tryit/1986579188289412/. Este important, ca tineri, să ne delimităm de aceste acţiuni regretabile girate tocmai de cei care ar trebui să apere mediul universitar de orice suspiciuni de interferenţă politică. În acest sens, Tineretul Naţional Liberal va iniţia şi alte acţiuni publice de protest", se arată în comunicat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel