USL instituie CENZURA în Parlamentul României

sala parlament
sala parlament

Caz unic în Parlamentul României. Președintele Camerei Deputaților și cel al Senatului au decis, potrivit Antena 3, interzicerea echipelor de filmare  și al reporterilor, vineri,  în sala de plen a Parlamentului. Potrivit informațiilor, în sală vor avea acces doar echipa postului public de televiziune.

Aleșii neamului se pare că nu mai vor să fie mediatizați asupra modului cum își petrec timpul, pe banii contribuabilior, în Parlamentul României. O decizie unică pare să fie pusă în practică în cursul dezbaterii bugetului pe 2013, dar și a validării mandatelor noilor miniștri ai Cabinetului Ponta II.

Potrivit Antena 3, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, dar și cel al Senatului, Crin Antonescu, ar fi luat decizia ca nicio televiziune, în afara postului public,  să nu aibă acces, vineri,  în noua sală de plen a Parlamentului. Motivul invocat ar fi lipsa scaunelor, în condițiile în care Sala Cuza are o capacitate de 1200 locuri, dar din care s-au scos 600 pentru a fi mutate în alte săli.

Celelalte televiziuni ar urma să preia semnalul de la TVR, fapt inedit până acum.

Decizia șefilor celor două Camere ale Parlamentului este cu atât mai surprinzătoare cu cât ședințele Parlamentului sunt PUBLICE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel