Uraganul Dorian se îndreaptă spre estul Canadei

Uraganul Dorian
Descriere foto: Uraganul Dorian

Uraganul Dorian a trecut de Carolina de Nord, stat în care a ajuns vineri, aducând ploi abundente care au inundat părţi ale coastei, transmite sâmbătă DPA.

Furtuna, care a lovit ţărmul Carolinei de Nord cu o intensitate mai scăzută, fiind trecută în categoria 1 a uraganelor, se îndreaptă în prezent spre nord, peste Atlantic, având în drum zona de sud-est din New England şi urmând apoi să lovească părţi din Nova Scotia, în Canada.

"În sfârşit uraganul Dorian a părăsit Carolina de Nord", a susţinut guvernatorul acestui stat american, Roy Cooper, într-o conferinţă de presă. "Uraganul a lăsat în urma sa distrugeri, după ce a inundat insula Ocracoke", a adăugat el. Pe această insulă se află aproximativ 800 de locuitori ale căror case au fost inundate şi au rămas fără curent electric. Din fericire, nu au fost raportate victime.

Dorian a lovit cu putere ţărmul estic al SUA


Deşi şi-a pierdut din intensitate, Dorian a lovit cu putere ţărmul estic al SUA. Înregistrările video publicate de staţia locală din Ocracoke a Serviciului Naţional de Meteorologie al SUA arată că situaţia a fost dificilă pe insulă. Vântul bătea cu putere şi acumulările de apă au dus la inundaţii.

Mareea la Cape Hatteras a depăşit cu 1,62 metri nivelul său normal.

În Carolina de Nord s-au înregistrat peste 135.000 de pene de electricitate.

Uraganul Dorian a lovit Carolina de Nord după ce a trecut peste Florida, Georgia şi Carolina de Sud şi a devastat insulele Bahamas unde s-au înregistrat 43 de morţi.


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23