Un tren a lovit o mașină în localitatea suceveană Soloneț

Eduard Pascu / 03 noi 2019 / 11:30 Salveaza PDF Comentarii
Foto simbol
Foto simbol

Trei persoane au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de tren la trecerea de cale ferată pe raza localităţii sucevene Soloneţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, transmite Agerpres.

Trecerea de cale ferată unde s-a produs accidentul nu avea barieră cu semnale acustice şi şi luminoase, ci doar un indicator de semnalizare simplu (Crucea Sf. Andrei). La faţa locului s-au deplasat pentru intervenţie şi acordarea de prim ajutor două autospeciale pentru descarcerare, două ambulanţe SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Una dintre cele trei persoane era încarcerată, a fost extrasă şi este conştientă. Toate victimele, doi bărbaţi şi o femeie, prezintă multiple traumatisme, sunt evaluate medical şi urmează să fie transportate la spital. Potrivit conductorului, trenul avea un singur vagon, în care se aflau zece călători. Niciunul nu a fost rănit.

Poliţia cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25