Coronavirus - COVID 19
România în stare de alertă
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Un elicopter al armatei s-a prăbușit. Cei 13 militari ai forțelor speciale aflați la bord au decedat

Un elicopter Mi-8 al Ministerului Apărării din Kazahstan s-a prăbuşit, transmit Xinhua şi EFE.

Miercuri în regiunea Kizilordinsk din sudul ţării, în apropiere de graniţa cu Uzbekistanul, un elicopter MI - 8 al Ministerului Apărării din Kazahstan s-a prăbușit şi toţi cei 13 aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa, a anunţat preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev. Accidentul s-a produs în cursul unor exerciţii, a menţionat pe Twitter noul şef al statului.

Acesta a menţionat că a ordonat o anchetă în legătură cu prăbuşirea elicopterului şi a transmis condoleanţe familiilor celor ucişi, precizând că vor beneficia de asistenţă materială.

Elicopterul făcea parte dintr-un escadron de patru şi se deplasa pe o rută între portul Aktau la Marea Caspică şi oraşul Şimkent din estul Kazahstanului. Aeronavele, în care călătoreau membri ai forţelor speciale, efectuau manevre de zbor nocturn în condiţii meteo severe.

Vezi și: Un medic palestinian a fost ucis în intervenția forțelor israeliene

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


nxt.24
YesMy