Tragedie într-o familie din Suceava! Un copil în vârstă de un an a murit după ce s-a opărit cu apă fierbinte. Băiețelul a ajuns la spital cu arsuri pe corp și a decedat câteva ore mai târziu.
Mama îi pregătea pe cei trei copiii ai săi de baie când s-a întâmplat tragedia. La un moment dat a ieşit din casă şi la scurt timp a auzit ţipete. Bunicii au sunat imediat la 112, dar nu au mai aşteptat ca salvarea să ajungă la ei.
„Eu l-am luat cu mașina și am pornit încolo și pe serpentine ne-am întâlnit cu ambulanța", spune Vasile Havriştiuc. Copilul a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Suceava, iar medicii au făcut tot posibilul să îl salveze. Arsurile erau însă atât de profunde însă micuţul n-a mai putut fi salvat.
„Copilul a ajuns în stare gravă, în șoc, prezenta arsuri pe aproximativ 75% din suprafața corporală, grad 2-3, prin lichid fierbinte. Copilul a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitat și internat apoi pe terapie intensivă", afirmă Dan Teodorovici, medic UPU Suceava, scrie Digi24.
Poliţia a început o anchetă pentru a stabili dacă părinții pot fi trași la răspundere pentru neglijență.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu