UDMR: Ținutul secuiesc va avea propriul Președinte

mars secui
mars secui

Proiectul de autonomie creionat de UDMR prevede că Ținutul Secuiesc ar urma să aibă un președinte propriu care să conducă Harghita, Covasna și Mureș. Președintele ar urma să fie ales prin vot direct de către cetățenii din cele trei județe și ar avea puteri mai mari decât șefii de Consilii Județene.

Surse din UDMR citate de Antena 3 spun că proiectul de autonomie prevede că preşedinţii de Consilii judeţene nu dispar, dar Ţinutul secuiesc ar avea un buget propriu şi o colaborare mai puţin strânsă cu guvernul de la Bucureşti, având în vedere că se vor autogestiona cei din ţinut.

Textul este inspirat 90% din cel care autorizează autonomia Tirolului de sud din Italia, o regiune autonomă care se pare că este un model de succes cel puţin din punct de vedere economic, mai spune sursa citată.

 Tokes, amendat de poliție: "E ridicol și scandalos"

UDMR propune, printre altele, ca în regiunea autonomă "Ținutul Secuiesc" limba maghiară să fie limba oficială alături de limba română, iar în toate instituțiile publice, atât cele din subordinea autorităților locale, cât și centrale, să existe proporționalitate etnică, adică numărul angajaților de o anumită etnie să respecte ponderea pe care aceasta o deține în comunitatea locală.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat marți că proiectul realizat în această vară a fost finalizat.

"Proiectul e gata, e scris, urmează o dezbatere publică largă şi profundă. Eu am spus că nici acest proiect, nici alte proiecte similare, fără o amendare a Constituţiei, dar eu vorbesc despre o nouă Constituţie, nu au nicio şansă să fie adoptate", a precizat preşedintele UDMR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel