EXCLUSIV  UBER, interzis în București. Capitala e transformată într-un loc din care vrei să fugi

În București, traficul este un coșmar. În tramvai, din noiembrie este frig de înnebunești, iar vara, te simți ca în cuptor. Autobuzele sunt ticsite, la orice oră, iar cu mașina personală este greu de mers undeva. Dacă reușești să te strecori prin trafic, te lovești de problema locurilor de parcare. S-a tot vorbit și scris despre acest lucru, încât ne-am săturat. Iar taximetriștii, unii dintre ei, nu sunt cei mai buni șoferi din lume. 

Acum, când Uber aș zice că a devenit cea mai bună alternativă de civilizație, Gabriela Firea vrea să-l interzică. Pentru acest lucru, aș ieși în stradă. Uber este un mijloc bun de a te deplasa dintr-un loc în altul. Am apelat de zeci de ori la acest serviciu și, în afară de doi șoferi care conduceau cam cu viteză, în rest, am întâlnit doar oameni de o valoare extraordinară. Dar ne-am obișnuit ca atunci când ceva merge bine să ne punem contra.

Astăzi am venit cu Uber la serviciu și, evident, șoferul mi-a vorbit despre interzicerea care se vede la orizont. Omul nu prea avea speranțe și spunea că sigur se va ajunge la acest lucru. Era nervos pe Gabriela Firea, despre care spunea că i-ar plăcea să o vadă mergând cu taxiul și apoi să vadă dacă mai vrea interzicerea Uber. 

Mie mi s-a luat de acei taximetriști care se uită urât pentru că le dai doar doi lei bacșiș, de parcă mie îmi dă cineva vreun leu în plus pentru ceva. Și m-am săturat de taximetriștii care nu vin la adresa la care ai nevoie pentru că "nu sunt liberi", deși stau la colț de stradă. Doar pentru motivele acestea două prefer Uber, deși sunt multe altele. Și nu, Uber nu este scump... să comparăm cu bacșișul pe care te simți obligat să îl lași taximetriștilor. 

Tot citind părerile oamenilor de pe Uber pe Facebook, am găsit pe un grup următorul mesaj despre interzicerea acestui serviciu la care mulți bucureșteni apelează: "Păi dacă taximetriștii propun interzicerea UBER pentru că în mentalitatea lor clientului trebuie să i se impună cu ce să călătorească, nu să își aleagă dintr-o piață liberă așa cum este normal în secolul 21, mă aștept ca agențiile de turism să ceară interzicerea Booking, ca poșta română să ceară interzicerea firmelor private de livrări, ca Tarom să interzică RyanAir și companiile cu preț mic și servicii de calitate.

Îmi pare rău că apuc niște vremuri în care bolșevismul împiedică desfășurarea activităților economice într-un spațiu economic liber. În calitate de pasager și client UBER, TaxiFy, susțin orice demers pe care îl faceți pentru ca activitatea voastră să se desfășoare în continuare".

În încheiere, reiau motivele pentru care merg cu Uber, motive despre care am mai scris:

Gata cu bacșișul

 
La Uber nu trebuie să lași bacșis. În schimb, la taxi dacă nu lași măcar cinci lei îți scapă și vreo înjurătură. Îmi amintesc că pentru o cursă de la Aeroport la Lujerului, care făcea undeva la 35 de lei, am dat 50 de lei, rugând să mi se dea rest 10 lei. Mi s-a spus pe un ton arogant: 'n-am'.
 
Uber te ia de oriunde
 
Apoi, Uber te ia de oriunde și la orice oră. La un moment dat, am vrut să plec cu taxi de la Sala Palatului, după un concert, în jurul orei 00:30. Am sunat la vreo șapte firme, la unele nu răspundea nimeni, la altele mi se spunea că nu au nicio mașină liberă. Pe atunci nu descoperisem Uber, așa că am luat-o pe jos până la prima stație de taxi unde mi s-a spus de la început tariful, evident cu mult mai mare decât ar fi făcut cursa, dar decât pe jos, mai bine așa.
 
Cât plătești pentru o cursă
 
Aplicația Uber îți arată dinainte cam cât vei plăti pentru cursa pe care urmează să o faci. Îți dă o marjă de eroare și tu decizi dacă mai vrei să comanzi mașină. Și aici am un contraargument cu taxiurile. În studenție, acum vreo șase ani, am luat un taxi de la Grozăvești până în Tei. O cursă care ar fi costat cam 20 de lei, pe timp de noapte, m-a făcut să scot din buzunar 60 de lei, dar cine se pune, ca studentă, cu un domn cu ceafă lată, în toiul nopții?
 
Stele pentru șoferi
 
La Uber poți să vezi cine vine să te ia cu mașina. Aplicația îți arată ce notă are șoferul, pentru că orice client, după ce a ajuns la destinația dorită, poate să evalueze experiența. Și vezi poza omului, nota pe care o are, ce comentarii a primit, în fine, vezi dacă îți inspiră încredere și decizi dacă te urci sau nu. În cazul taximetriștilor, cu siguranță ați întâlnit oameni care nu vă inspirau încredere, dar nu ați avut încotro. Și poate nu ați mai fi vrut să îi întâlniți și a doua oară, dar nu ați dat, din nou, nas în nas. La Uber, dacă dai o stea șoferului pentru că s-a comportat urât cu tine, nu îl vei mai vedea niciodată, aplicația îl blochează.
 
Domnu' Victor
 
La un moment dat, am mers cu un domn Victor. Nu îi știu și numele. Până să ajungă la mine, am citit mesajele de mulțumire primite din partea pasagerilor și unul mi-a atras atenția: "Vă sunt recunoscătoare pentru că ați venit să îmi aduceți telefonul uitat în mașină!". Și imediat mi-am amintit de tatăl unei prietene de-ale mele, taximetrist, care mereu se bucura când mai uita cineva vreun telefon în mașină. Și câți ca el mai sunt...
 
Suni la Uber
 
La Uber, dacă vezi că întârzie șoferul, îl poți suna direct și rezolvați eventuala problemă. La taxi, suni la firmă, firma sună la șofer, recepționista îți transmite informația, mă rog, ca la telefonul fără fir.
 
Fără niciun ocol
 
În cazul Uber, șoferii nu te vor "ocoli" doar pentru a fi cursa mai scumpă. Se folosesc de Waze pentru a vedea care este cel mai puțin aglomerat drum sau te vor întreba dacă ai o cursă preferată.
 
O cursă de cinci lei
 
Taximetriștii nu te vor lua aproape niciodată în cazul în care cursa ta valorează, de exemplu, cinci lei. Uber, da.
 
Mesaj
 
Uber îți trimite pe mail toate informațiile despre cursa ta. În plus, a merge cu Uber nu este deloc scump. De exemplu, o cursă de la Lujerului la Casa Presei costă 20 de lei. Și, chiar dacă ar fi mai mult decât la Taxi, tot ar fi mai bine decât să lași bacșiș.
 
Relație de respect
 
Și, mai presus de orice, în relația Uber - client este, dacă vreți, o relație de respect. Mai nou, dacă întârzii mai mult de două minute de când șoferul partener a ajuns la tine, vei fi tarifat. În plus, timpul de anulare scade de la cinci la două minute. Și pe bună dreptate, dacă vrem să fim tratați corect, haideți să îi tratăm și noi cum se cuvine pe șoferii Uber.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel