Potrivit unei decizii de joi a preşedintelui-director general al SRTv, Claudiu Săftoiu, canalul TVR Cultural îşi suspendă emisia începând de sîmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59.
"Decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv", se arată într-un comunicat remis presei joi de televiziunea publică.
TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă.
"Decizia de suspendare a emisiei TVR Cultural a fost luată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Legea 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR face referire la progamele 1 şi 2, la un departament care difuzează emisiuni pentru străinătate şi la studiourile teritoriale, al căror canal de exprimare este acum şi TVR 3", se arată în comunicatul postului public de televiziune.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu