Turcan: PNL propune vot prin corespondenţă la prezidenţiale şi europarlamentare; posibilitatea prelungirii votului la 3 zile

PNL propune Comisiei speciale pentru elaborarea legislaţiei electorale un proiect care prevede introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, posibilitatea ca votarea să fie prelungită timp de 3 zile şi creşterea numărului de secţii de votare, a anunţat luni liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan. 

'PNL a pus pe masa Comisiei speciale pentru modificare legislaţiei electorale un proiect care preia solicitările preşedintelui pentru facilitarea votului celor care se află peste graniţele ţării, o iniţiativă care întăreşte dreptul fundamental la vot pentru români oriunde se afla, în afara graniţelor sau în interiorul ţării. În sensul acesta, PNL propune Comisiei speciale ca votul prin corespondenţă să se aplice şi alegerilor prezidenţiale, cât şi alegerilor pentru Parlamentul European.

În acelaşi timp, votul să poată să fie prelungit la trei zile, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, să crească numărul secţiilor de votare acolo unde dreptul la vot a fost blocat şi, în acelaşi timp, în fiecare secţie de votare să existe minim 5 cabine de vot. Nu în ultimul rând, o propunere esenţială a PNL este ca programul de vot să poată să fie prelungit şi după ora închiderii urnelor, la propunerea preşedintelui de secţie de votare, cu acordul Biroului de circumscripţie şi decizia Biroului Electoral Central', a afirmat Turcan.

Ea a spus că Partidul Naţional Liberal doreşte ca până la sfârşitul sesiunii extraordinare din 5 iulie modificarea la legislaţia electorală să fie operată şi să se asigure la alegerile prezidenţiale condiţiile pentru dreptul fundamental la vot pentru români în afara ţării, cât şi în interiorul ţării.

'Vreau să cunoaşteţi faptul că PNL, împreună cu USR şi colegi din Parlament, strânseseră deja semnături pentru sesiune extraordinară astfel încât vorbele să se transforme în realitate şi angajamentul luat de cei care au majoritatea în Parlament să fie dus la bun sfârşit - şi anume ca legislaţia electorală să fie cu adevărat modificată, să nu fie doar mimare a intenţiei de respectare a drepturilor românilor şi în alegerile prezidenţiale condiţiile pentru facilitarea dreptului la vot să fie îndeplinite', a adăugat Turcan.

Victor Paul Dobre a adăugat că PNL va propune ca votul prin corespondenţă să fie şi pe teritoriul naţional. Comisia parlamentară specială pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală a decis, luni, să înceapă dezbaterile asupra proiectului elaborat de Autoritatea Electorală Permanentă, a anunţat preşedintele comisiei, Dorin Bădulescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel