Trump, mesaj după accidentul de tren SUA. Trei morţi, zeci de răniţi

foto: captura video youtube
foto: captura video youtube

Trei persoane au murit şi alte câteva zeci au fost rănite luni în accidentul spectaculos al unui tren de pasageri ce şi-a încheiat cursa pe o porţiune de autostradă în nord-vestul Statelor Unite, relatează AFP.

Trenul 501, care făcea legătura între Seattle şi Portland, a deraiat în jurul orei locale 7:40 (15:40 GMT), chiar înainte de a trece pe un pod de cale ferată peste Interstate 5, la nord de Olympia, capitala statului Washington.

În total, 77 de pasageri şi şapte membri ai echipajului se aflau la bordul trenului, potrivit unui nou anunţ al autorităţilor locale.

Chiar şi preşedintele Donald Trump a trimis un mesaj, postat pe Twitter, după această tragedie: "Accidentul de tren care a avut loc în DuPont, WA arată mai mult decât oricând motivul pentru care planul nostru de infrastructură trebuie să fie aprobat rapid. Șapte miliarde de dolari cheltuiţi în Orientul Mijlociu, în timp ce drumurile, podurile, tunelurile, căile ferate (și multe altele) se destramă! Nu pentru mult timp!"

Convoiul de 12 vagoane şi două locomotive s-a dezintegrat la impact, mai multe compartimente căzând de o parte şi de cealaltă a podului, în timp ce altele şi-au încheiat cursa lor de-a lungul şinelor.

Cinci vehicule şi două camioane de pe autostradă au fost de asemenea avariate. Potrivit purtătoarei de cuvânt a poliţiei statului Washington într-o conferinţă de presă, Brooke Bova, "în jur de 100 de persoane au fost transportate la spital", unele fiind "foarte grav rănite".

[citeste si]

Incidentul s-a produs în localitatea DuPont, la nord de oraşul Olympia. Cauzele deraierii trenului, care asigura legătura între metropolele Seattle (statul Washington) şi Portland (statul Oregon), nu sunt deocamdată cunoscute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel