Trump, apariţie fulger la summitul G20

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, şi-a făcut sâmbătă o scurtă apariţie la summitul G20 desfăşurat online, unde a vorbit doar despre bilanţul preşedinţiei sale şi apoi s-a retras să joace golf, susţin doi participanţi la summit în declaraţii acordate AFP. 

Donald Trump, care susţine în continuare că nu a pierdut alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi acuză fraude comise mai ales cu ajutorul votului prin corespondenţă, a luat cuvântul la summitul G20 în jurul orei 12:45 GMT, la puţin timp după discursul de deschidere al Regelui Salman al Arabiei Saudite, care prezidează această reuniune desfăşurată prin teleconferinţă din cauza pandemiei COVID-19.

Potrivit unui delegat care a avut acces la discuţiile închise pentru presă, discursul său a constat în a spune că a făcut o muncă absolut incredibilă în timpul mandatului său, pe plan economic şi împotriva pandemiei.

Nu a spus niciun cuvânt despre chestiunile internaţionale, afirmă aceeaşi sursă.

Conform unui al doilea participant, Donald Trump ar fi spus în scurta sa intervenţie: A fost o onoare să lucrez cu voi şi mă bucur să lucrez cu voi în viitor şi pentru o perioadă îndelungată. Odată încheiată intervenţia sa, potrivit celor două surse Trump a cedat locul la summit secretarului american al trezoreriei, Steven Mnuchin, şi a părăsit Casa Albă pentru a merge la clubul său de golf din apropiere de Washington, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel