Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary şi a NYT pentru dezvăluirile despre declaraţiile fiscale

Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary şi a NYT pentru dezvăluirile despre declaraţiile fiscale
Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary şi a NYT pentru dezvăluirile despre declaraţiile fiscale

Fostul preşedinte american Donald Trump a depus plângere împotriva nepoatei sale Mary Trump şi a cotidianului New York Times (NYT), acuzând un 'complot perfid' prin care au fost obţinute documentele sale fiscale şi a fost publicată în 2018 o anchetă recompensată ulterior cu un premiu Pulitzer, transmite miercuri France Presse.

În plângerea de 27 de pagini, depusă marţi în comitatul Dutchess, statul New York, Donald Trump estimează la 100 milioane de dolari pagubele suferite. Documentul îi acuză pe trei jurnalişti ai New York Times - Susanne Craig, David Barstow şi Russell Buettner - că au dus 'o amplă cruciadă pentru a obţine dosare fiscale confidenţiale ale lui Donald J. Trump'.

'Motivaţi de o răzbunare personală'

Aceştia, 'motivaţi de o răzbunare personală', ar fi pus la cale 'un complot perfid pentru a obţine documente confidenţiale şi foarte sensibile pe care le-au exploatat exclusiv în beneficiul lor şi le-au utilizat ca mijloc de a-şi legitima acţiunile publice'.

Ancheta din New York Times, recompensată în 2019 cu premiul Pulitzer, evoca modul în care miliardarul, care susţine că este un 'self-made man', şi-a construit averea. Jurnaliştii dau asigurări că, în realitate, Donald Trump primise de la tatăl său, timp de mai mulţi ani, echivalentul a 413 milioane de dolari actuali, care ar fi fost în parte transferaţi printr-o firmă fantomă, eludând astfel plata unor taxe. Deşi la vremea respectivă Donald Trump a minimalizat dezvăluirile, publicarea articolului a dus la deschiderea unei anchete de către administraţia fiscală a statului New York.

Totodată, Departamentul Justiţiei a ordonat în august Trezoreriei să furnizeze declaraţiile fiscale ale fostului preşedinte, cerute de o comisie a Camerei Reprezentanţilor, din ultimii şase ani înainte de accederea sa la Casa Albă în 2017.

Ce a dezvăluit Mary Trump

Mary Trump a dezvăluit, în cartea sa din 2020 ('Too Much and Never Enough: How My Family Created the World's Most Dangerous Man'), că a fost sursa principală a anchetei din New York Times.

Tatăl său, fratele mai mare al lui Donald Trump, Fred Trump Jr., a decedat în 1981, la 41 de ani, de o criză cardiacă pe care familia sa a pus-o pe seama alcoolismului de care suferea de mai bine de zece ani, pentru că nu rezistase presiunii familiei care îl împinsese să lucreze alături de tatăl său în domeniul imobiliar, deşi îşi dorea să devină pilot.

Plângerea depusă de Donald Trump afirmă că jurnaliştii de la New York Times 'au urmărit-o necontenit pe nepoata sa, Mary L. Trump...'

Plângerea depusă de Donald Trump afirmă că jurnaliştii de la New York Times 'au urmărit-o necontenit pe nepoata sa, Mary L. Trump, şi au convins-o să scoată dosarele din cabinetul avocatului său şi să le remită către Times'.

'Am bătut la uşa lui Mary Trump. Ea a deschis-o. Cred că numim asta jurnalism', a reacţionat miercuri dimineaţa pe Twitter Susan Craig. În plângere, fostul preşedinte acuză că nepoata sa a încălcat un acord de nedivulgare semnat în 2001 după rezolvarea succesiunii tatălui lui Donald Trump, Fred Trump Sr.

Mary Trump l-a numit pe un unchiul său 'perdant'

Într-un comunicat citat de NBC, Mary Trump l-a numit pe un unchiul său 'perdant'. 'Este disperare. Zidurile se strâng şi el aruncă în ei cu orice se lipeşte. Aşa cum se întâmplă întotdeauna cu Donald, va încerca şi apoi va schimba subiectul', a adăugat ea, conform Agerpres.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy