O treaptă superioară a unei rachete SpaceX s-a prăbușit pe Lună.
Treapta superioară a unei rachete a companiei SpaceX s-a prăbuşit pe Lună, au confirmat miercuri oamenii de ştiinţă, pe baza observaţiilor efectuate cu un telescop din Chile, care a detectat dovezi ale existenţei unui nor de resturi, informează joi AFP.
Coliziunea, care nu a fost intenţionată, ar fi creat un crater pe suprafaţa selenară, pe care agenţiile spaţiale, printre care şi NASA, speră să-l analizeze.
Oamenii de ştiinţă au estimat anterior că treapta superioară a rachetei Falcon 9, de dimensiunea unui autobuz, urma să lovească miercuri suprafaţa Lunii, în jurul orei 06:35 GMT, ceea ce s-a şi întâmplat.
Telescopul Foarte Mare (VLT) situat în Chile, "a detectat linii spectrale" - "amprente chimice" de "sodiu şi litiu în norul de impact, cu durata între cinci şi zece minute după coliziune", a anunţat Observatorul European Austral (ESO) într-o postare pe reţelele sociale.
"Sodiul provine probabil din solul lunar, în timp ce litiul ar putea proveni de la rachetă", a precizat ESO.
NASA: "Nu există niciun pericol pentru Terra"
Benjamin Fernando, cercetător la Laboratorul Naţional Los Alamos din New Mexico (sud-vestul SUA) şi autor principal al unui studiu recent dedicat acestei coliziuni aşteptate, a confirmat, de asemenea, pentru AFP că impactul a avut loc.
Presupunând că tot combustibilul fusese consumat, autorii studiului au estimat că nava cântărea aproximativ patru tone şi că, la o viteză de 8.690 km/h, urma să se prăbuşească în apropierea craterului Einstein, în emisfera nordică a Lunii.
NASA, cu sonda sa spaţială Lunar Reconnaissance Orbiter, şi-a anunţat intenţia de a capta imagini cu locul impactului, la fel şi Coreea de Sud, cu sonda sa Pathfinder Lunar Orbiter. Însă, informaţiile ar putea ajunge la noi abia peste câteva zile, notează AFP.
Înainte de prăbuşire, NASA a afirmat că "nu există niciun pericol pentru Terra".
"Oamenii de ştiinţă de la NASA intenţionează să colecteze date legate de acest eveniment pentru perfecţionarea tehnicilor de monitorizare a obiectelor din spaţiu", a precizat, de asemenea, agenţia americană.
Deşeuri spaţiale
Racheta Falcon 9, construită de compania SpaceX deţinută de Elon Musk, a fost lansată în ianuarie 2025 având la bord două module de aselenizare.
Propulsorul a revenit pe Terra, în timp ce treapta superioară, considerată de atunci un deşeu spaţial, a rămas în spaţiu pentru a continua operaţiunea de lansare a celor două module lunare.
"Activitatea solară şi forţele gravitaţionale au plasat-o în cele din urmă pe o traiectorie îndreptată spre Lună", în pofida măsurilor de precauţie luate de SpaceX, a afirmat Julianna Scheiman, o reprezentantă a companiei, într-o conferinţă de presă organizată luni de NASA.
Coliziunea ar trebui să le permită oamenilor de ştiinţă să studieze norii de praf şi să evalueze mai bine riscurile asociate cu deşeurile spaţiale artificiale, o miză cu atât mai importantă cu cât NASA speră să stabilească o prezenţă umană durabilă pe Lună.
Luna este lovită cu regularitate de deşeuri spaţiale, mai ales de meteoriţi. În schimb, coliziunile cu obiecte artificiale sunt mult mai rare.
În anii 1970, NASA a provocat în mod intenţionat mai multe impacturi spaţiale în timpul programului său lunar Apollo pentru a obţine date seismice.
Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a declarat la sfârşitul lunii iulie că peste 46.000 de deşeuri spaţiale, cântărind în total 17.000 de tone, se află în prezent pe orbita Pământului.
Unii experţi au avertizat că acumularea excesivă de deşeuri spaţiale în jurul Terrei ar putea antrena o periculoasă reacţie în lanţ de coliziuni, cunoscută sub numele de "sindrom Kessler", potrivit Agerpres.

