Seceta extremă de pe Dunăre pune tot mai multă presiune pe sistemul energetic european, iar Comisia Europeană avertizează că nivelul scăzut al fluviului va afecta producția de energie nucleară în România și în alte state
Actuala criză energetică demonstrează cât de importante devin investiţiile în capacităţile de producţie, transport şi stocare a energiei electrice, iar în context seceta de pe Dunăre nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-un model continental documentat, susţine analistul Bogdan Maioreanu, într-un comentariu de specialitate, publicat marţi.
"Starea actuală de alertă energetică din România, declanşată de debite scăzute record ale Dunării, reprezintă o criză pe termen scurt, dar are potenţialul de a se repeta în anii următori. Guvernul a solicitat marilor consumatori de energie electrică să-şi reducă consumul în orele de vârf. Armata pune în aplicare măsuri de urgenţă, inclusiv dinamitarea unei stânci şi scufundarea unor barje pentru a devia apă suplimentară din Dunăre către reactoarele de la Cernavodă, într-o încercare disperată de a menţine în funcţiune cel puţin unul dintre acestea. Criza actuală evidenţiază necesitatea investiţiilor care să prevină astfel de penurii energetice, pe un continent tot mai cald şi mai ales într-o ţară în care aproape jumătate din producţia de energie electrică depinde într-un fel sau altul de apă (...) Actuala criză energetică demonstrează cât de importante devin investiţiile în capacităţile de producţie, transport şi stocare a energiei electrice. Autoritatea de reglementare română, ANRE estimează că ţara are nevoie de investiţii de 40-50 de miliarde de euro până în 2030 în sectoarele de producţie, reţele, stocare şi interconexiuni transfrontaliere. Proiectele-cheie, de la zăcământul de gaze Neptun Deep, la noi unităţi nucleare, centrale pe gaz şi până la proiectele hidroenergetice amânate, trebuie accelerate prin eliminarea blocajelor legislative şi procedurale", susţine consultantul eToro.
Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume
Potrivit specialistului, Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire din lume. Astfel, raportul "Starea climei în Europa 2025" al programului Copernicus a constatat că aproximativ 95% din Europa a înregistrat temperaturi peste medie, în timp ce aproximativ 70% dintre râuri au avut debite sub medie, iar anumite zone din Europa Centrală au trecut prin unul dintre cei mai secetoşi zece ani din istoria înregistrărilor, umiditatea solului atingând cel mai scăzut nivel din ultimii 33 de ani.
"Europa se încălzeşte de peste două ori mai repede decât media globală, ceea ce înseamnă că producţia de energie dependentă de cursurile de apă, precum răcirea centralelor nucleare şi energia hidroelectrică, se confruntă cu perturbări recurente, nu izolate. Acest aspect este important, întrucât în ultimele 12 luni, până în mai 2026 energia hidroelectrică a fost principala sursă de energie regenerabilă din România, contribuind cu aproximativ un sfert la producţia totală de energie electrică. Energia nucleară urmează, asigurând aproape 19%, în timp ce energia eoliană şi cea solară contribuie cu aproximativ 12%, respectiv 9%. Combustibilii fosili reprezintă încă aproape o treime din mixul energetic al ţării, evidenţiind o dependenţă semnificativă de gaz şi cărbune. Dependenţa de gaz se situează la aproximativ 17%, iar cea de cărbune la aproape 11%. Ţara utilizează, de asemenea, unele importuri de energie electrică, care au reprezentat în medie 4,1%", se menţionează în analiza de specialitate.
În România debitul Dunării a scăzut la aproximativ 1.500 de metri cubi pe secundă
În cazul României, debitul Dunării a scăzut la aproximativ 1.500 de metri cubi pe secundă, până la sfârşitul lunii iulie 2026, cu aproape trei ori sub media sezonieră, ceea ce a forţat Nuclearelectrica să oprească un reactor de la Cernavodă.
"Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat alertă la nivel naţional pentru luna august, avertizând că ţara ar putea pierde până la 20% din producţia de energie electrică şi a solicitat Ucrainei sprijin energetic de urgenţă. Centrala nucleară Paks din Ungaria operează la capacitate redusă şi se confruntă cu un risc similar de oprire, ceea ce confirmă faptul că este vorba de o problemă regională, nu de una izolată. Centralele hidroelectrice gigant de la Porţile de Fier, care deservesc România şi Serbia, funcţionează la sub 50% din capacitate din cauza debitului redus al Dunării", aminteşte Maioreanu.
Conform documentului de politică al Forumului ASPEN-GMF Bucureşti 2025, modificările legislative frecvente şi intervenţiile imprevizibile au afectat încrederea investitorilor. În context, el aminteşte că principala lege a României privind energia regenerabilă a fost modificată de 11 ori în trei ani.
"De exemplu, principala lege a României privind energia regenerabilă a fost modificată de 11 ori în trei ani. O reglementare stabilă şi previzibilă este esenţială pentru a atrage capital la scară largă. Europa se confruntă cu un blocaj tot mai mare în tranziţia sa energetică către surse verzi, cel puţin 120 GW din capacitatea planificată de energie regenerabilă fiind în pericol din cauza infrastructurii insuficiente a reţelei, potrivit unui raport al think-tank-ului Ember. România se numără printre ţările care anticipează cel mai mare volum de energie eoliană şi solară, dar care dispun de cele mai puţin pregătite reţele, alături de Austria, Bulgaria şi Polonia", subliniază sursa citată.
Nevoia urgentă de investiţii pentru creşterea capacităţii reţelei
De asemenea, la nivel continental, aproximativ jumătate dintre ţările care raportează date privind reţeaua nu dispun de capacitatea necesară pentru conectarea noilor surse de producţie a energiei electrice, iar acest lucru evidenţiază o slăbiciune structurală şi, implicit, nevoia urgentă de investiţii pentru creşterea capacităţii reţelei.
"Situaţia actuală, generată de secetă, a obligat Guvernul României să solicite reduceri voluntare ale consumului de energie electrică atât din partea companiilor, cât şi a populaţiei. De asemenea, ar putea forţa politicienii să acţioneze mai rapid în forurile legislative pentru a simplifica legislaţia care poate asigura stabilitatea energetică a României. Pentru investitori, concluzia principală ar putea fi că stresul hidrologic determinat de schimbările climatice reprezintă un risc recurent, nu un eveniment izolat. Acest lucru poate accelera direcţionarea capitalului către tipul de investiţii care pot spori stabilitatea şi proteja sistemul energetic împotriva şocurilor hidrologice care, dacă tendinţa actuală de încălzire se menţine, probabil se vor mai repeta", consideră Bogdan Maioreanu, conform Agerpres.
Comisia Europeană monitorizează situația din Ungaria, România, Bulgaria și nivelul scăzut al Dunării - impact asupra producţiei de energie nucleară
Comisia Europeană nu observă, pentru moment, probleme majore privind securitatea aprovizionării cu energie în ţările afectate de nivelul scăzut al apelor Dunării, dar va continua să monitorizeze foarte atent situaţia din Ungaria, precum şi din România, Bulgaria şi alte ţări din regiune, deoarece nivelul scăzut al apelor Dunării va avea în mod clar un impact asupra producţiei de energie nucleară de-a lungul fluviului, a anunţat, marţi, Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Executivului comunitar.
"Continuăm să urmărim şi să monitorizăm foarte atent situaţia din Ungaria, precum şi din România, Bulgaria şi alte ţări din regiune. Nivelul scăzut al apelor Dunării va avea în mod clar un impact asupra producţiei de energie nucleară de-a lungul fluviului, astfel încât această situaţie afectează mai multe state membre. "ENTSO-E (Reţeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport pentru Energie Electrică) s-a mobilizat şi este acum în strânsă legătură cu toate autorităţile naţionale din ţările afectate", a răspuns Anna-Kaisa Itkonen, întrebată despre criza energetică din regiune şi posibilitatea înfiinţării unui grup de coordonare pentru energie electrică.
De asemenea, a subliniat ea, "în ceea ce priveşte Comisia, suntem, desigur, pregătiţi să convocăm un grup de coordonare pentru energia electrică de îndată ce va fi nevoie de acest lucru. Şi, pentru ca această necesitate să se contureze, evident, ne dorim mai întâi să avem o imagine de ansamblu completă şi vizibilitate asupra a ceea ce se întâmplă în ţările afectate, pentru a decide dacă este cu adevărat necesară organizarea unei asemenea întâlniri".
"Suntem pregătiţi să convocăm acest grup ad-hoc, imediat ce situaţia o va impune. Însă, pentru moment, nu observăm probleme privind securitatea aprovizionării cu energie", a precizat oficialul CE.
Producţia de energie nucleară
În ceea ce priveşte producţia de energie nucleară, aceasta a explicat că centralele nucleare dispun deja de sisteme de rezervă şi de planuri de urgenţă. De asemenea, există mecanisme de comercializare şi schimb de energie electrică între statele membre UE.
"Avem mecanisme foarte bune de solidaritate regională şi schimburi de energie, iar acestea sunt activate imediat ce apar situaţii care să le justifice. Prin urmare, în acest moment nu este necesară convocarea unui grup de coordonare pentru energie electrică. Suntem pregătiţi să o facem imediat ce va exista această necesitate, dar este de la sine înţeles că situaţia este urmărită extrem de atent", a punctat purtătorul de cuvânt.
În contextul în care Executivul comunitar revizuieşte în prezent cadrul privind securitatea aprovizionării cu energie, jurnaliştii au întrebat dacă intenţionează Comisia să includă acum şi energia nucleară în acest cadru, având în vedere problemele cu care se confruntă vara centralele nucleare.
Anna-Kaisa Itkonen a explicat că în 2016 CE a prezentat pachetul "Energie curată pentru toţi europenii", iar o parte din acesta include Regulamentul privind pregătirea pentru riscuri în sectorul energiei electrice. Acesta solicită deja statelor membre să ia în considerare şi riscurile legate de schimbările climatice, iar aceste aspecte sunt deja integrate într-o mare parte din activitatea Comisiei.
"În primul rând, realizăm o evaluare completă a gradului de pregătire a statelor membre şi analizăm modul în care riscurile climatice, fenomenele meteo extreme, atacurile intenţionate, deficitul de combustibil, perioadele de secetă, valurile de căldură, atacurile cibernetice şi alte riscuri sunt deja incluse în planurile naţionale de pregătire. Aşadar, acesta este deja un domeniu în care avem măsuri implementate. În plus, seceta pe care o observăm în această vară afectează şi transportul maritim şi fluvial. Din 2021 avem deja orientări privind adaptarea infrastructurii la schimbările climatice. În general, riscurile climatice şi fenomenele meteorologice extreme sunt deja integrate de o perioadă de timp în numeroase politici europene privind energia, transporturile şi alte domenii. Desigur, vom continua să includem aceste aspecte şi în activitatea noastră viitoare. Totuşi, această vară a fost în mod clar deja destul de extremă în evidenţierea tuturor acestor riscuri şi a demonstrat foarte clar modul în care aceste riscuri se materializează", a afirmat purtătorul de cuvânt.
Fiabilitatea energiei nucleare în acest context
Jurnaliştii au cerut clarificări privind fiabilitatea energiei nucleare în acest context, după ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a descris energia nucleară drept o sursă fiabilă şi sigură de energie electrică produsă în Uniunea Europeană.
"Desigur că susţinem în continuare această afirmaţie. Ea se referă la siguranţa şi securitatea energiei nucleare şi, în acelaşi timp, la faptul că aceasta este produsă în Uniunea Europeană şi este o sursă de energie curată", a explicat oficialul.
"După cum spuneam, avem deja în vedere toate riscurile posibile care trebuie luate în calcul în planificarea naţională şi în evaluarea riscurilor climatice. Ceea ce vedem acum nu este un risc care să demonstreze că energia nucleară este nesigură sau lipsită de fiabilitate. Ceea ce observăm este faptul că fenomenele climatice extreme şi condiţiile meteorologice extreme afectează capacitatea reactoarelor, capacitatea de producţie. Chiar şi în aceste condiţii, statele membre pot reduce sau opri temporar capacitatea de producţie fără a apărea imediat probleme privind securitatea aprovizionării, deoarece avem cadre regionale prin care statele vecine pot furniza şi transmite energie electrică acolo unde este nevoie. Prin urmare, nu aş spune că această situaţie demonstrează în vreun fel că energia nucleară este nesigură sau lipsită de fiabilitate. Ceea ce demonstrează însă foarte clar este că fenomenele climatice şi evenimentele meteorologice extreme trebuie luate în considerare în orice planificare naţională privind evaluarea riscurilor, lucru care se întâmplă deja", a adăugat Anna-Kaisa Itkonen, conform Agerpres.
CITEȘTE ȘI: Așa arată „planul de economie la energie” aplicat la DC News după apelul lui Bolojan / video

