Toate ajutoarele sociale, sistate dacă ești restant la taxele locale

alocatie
alocatie

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, sistarea tuturor beneficiilor sociale pentru neplata taxelor locale pe o perioadă de cinci luni, argumentând cu necesitatea aplicării prevederilor Legii asistenței sociale.

Potrivit actului normativ, persoanele care primesc beneficii sociale, sub formă de alocație de stat pentru copii, indemnizaţie de creştere a copilului, venit minim garantat şi alocaţie pentru susţinerea familiei, și care nu-și vor achita taxele și impozitele locale, nu vor mai primi aceste drepturi pe o perioadă de cinci luni.

"Actul normativ prevede unele modalități de penalizare pentru persoanele care primesc beneficii sociale și nu plătesc taxele și impozitele locale, astfel încât să fie implementate prevederile Legii asistenței sociale. Astfel, se suspendă pe o perioadă de 5 luni beneficiul de asistență socială acelor persoane care nu își vor achita taxele și impozitele locale".

În baza Legii asistenţei sociale, autorităţile administraţiei publice locale constituie un fond de asistenţă pentru plata beneficiilor sociale acordate din bugetul local. Sumele necesare pentru acest fond sunt asigurate inclusiv din bugetele locale. De asemenea, serviciile sociale sunt finanţate şi din bugetul local.

Alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia de creştere a copilului, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei vor fi raportate la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 lei, mai arată textul ordonanţei.

La finalul anului trecut, Guvernul a decis ca indemnizaţia de şomaj să reprezinte 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, de 500 lei, şi să nu mai fie raportată la salariul minim, cuantumul indemnizaţiei scăzând ca urmare a modificării sistemului de raportare.

Guvernul susţine că nu vor fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale şi că acestea rămân la același nivel exprimat în lei și reglementat în prezent.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel