EXCLUSIV  Titus Corlățean: Disperare din partea Puterii. Chestiune absolut rușinoasă, fără precedent

Florin Răvdan / 28 ian 2020 / 19:25 Salveaza PDF Comentarii

Titus Corlăţean a acuzat PNL şi USR că încearcă să blocheze sesizarea Comisiei de la Veneţia de către PSD privind modificările pe care Guvernul vrea să le aducă legii electorale, prin minciuni şi manipulări la nivel european. 

"Astăzi am avut a doua dezbatere pe situaţia din România în cadrul Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, ca şi în formatul de ieri, cu doi reprezentanţi ai puterii, ceea ce este clar un abuz de putere la limita regulamentului. A fost o dezbatere în contradictoriu şi, ca şi ieri, am fost şocat să aud tot felul de chestiuni care sunt o manipulare crasă şi nişte minciuni incredibile.

Ieri am auzit din partea reprezentanţilor puterii, începând cu cel al USR, afirmaţia că este o chestiune ipotetică, că nu se ştie exact când se va modifica legislaţia electorală, şi că nu are rost să ne grăbim şi că putem amâna, până prin luna martie sau poate chiar şi mai târziu. Evident că era o minciună flagrantă, nu este nimic ipotetic aici. Am pus la dispoziţia comisiei toate documentele oficiale cu decizia Guvernului, cu adresa semnată de premier şi trimisă Parlamentului cu solicitarea pentru această procedură de angajare a răspunderii şi documentele oficiale care atestau programarea şedinţei în ziua de 29 ianuarie, la ora 14:00. 

Astăzi am auzit faptul că nici nu se cunoaşte textul proiectului de lege, este ceva neclar, şi să aşteptăm până va fi legea adoptată. Textul este deja depus la Parlament, l-am transmis la comisia de monitorizare. Doi, este o procedură standard aici la Consiliul Europei. Sesizarea Comisiei de la Veneţia se face în timp util, înainte de intrarea în vigoare a unei legi, pentru că apoi ar fi prea târziu. Tragerea asta de timp la disperare din partea Puterii, care beneficiază de sprijinul partidelor europene care patronează PNL şi USR, adică PPE şi ALDE, este o chestiune absolut ruşinoasă şi arată caracterul duplicitar al acestor oameni şi acestor partide.", a declarat Titus Corlăţean în exclusivitate pentru DC NEWS. 

"Puterea de la Bucureşti refuză regulile pe care le invoca anul trecut"

 

"Procedura standard este sesizarea Comisiei de la Veneţia când sunt chestiuni problematice pe legi importante, cu impact important în stat. Pe de altă parte, este un caracter duplicitar pentru că exact PNL şi USR strigau anul trecut de li se rupeau hainele de pe ei că trebuie sesizată Comisia de la Veneţia pe legile justiţiei. Şi nu ne-am opus. Astăzi, încearcă să ne oprească cu sprijinul partidelor europene, ceea ce este fără precedent. 

Mâine vom avea a treia discuţie. Preşedintele Comisiei este din ALDE, ţin să precizez, aceeaşi formaţiune cu deputatul de la USR. Eu voi ridica în plen necesitatea ca preşedintele să îşi respecte statutul de imparţialitate şi să nu mai cedeze eventualelor tentaţii de natură ideologică sau de partid şi să avem un vot clar, indiferent dacă va fi în favoarea sau contra sesizării Comisiei de la Veneţia. Numai că o astfel de abordare ruşinoasă este un lucru total neobişnuit. Avem susţinerea totală a grupului socialist, colegii au fost prezenţi mereu, au fost şi alţi colegi neafiliaţi la grupul socialist şi toată lumea e uimită de tentativele puterii de la Bucureşti de a ne opri. Asta e procedura standard! Numai puterea de la Bucureşti, dornică să acapereze puterea absolută şi discreţionară, refuză să respecte regulile pe care anul trecut le invoca.", a mai explicat senatorul. 

Angajarea răspunderii, criticată

 

"Cei de la USR şi PNL au minţit cu neruşinare. Procedura asta evită rolul legiuitor al Parlamentului, evită dezbaterea firească în Parlament, ceea ce noi am făcut 30 de ani în Parlament. Noi am dezbătut în Parlament, am avut o comisie de cod electoral. Aceasta a fost propunerea PNL, susţinută de PSD. Să ne aducem aminte de declaraţia doamnei Turcan din 2011, care susţinea cu argumente alegerea primarilor într-un singur tur, iar astăzi este parte dintr-un Guvern care minte şi manipulează cu neruşinare. Încălcarea acestor reguli arată caracterul oamenilor care îşi doresc puterea absolută în România.", a mai spus Corlăţean. 

Întrebat de posibilitatea ca PSD să nu poată sesiza Comisia de la Veneţia, Titus Corlăţean s-a abţinut de la comentarii. 

"Îmi rezerv comentariile pentru ziua de mâine. Sper să avem un vot şi să fie o majoritate clară care să decidă. Eu sper să avem un vot în primul rând, pentru că am constatat că preşedintele Comisiei nu şi-a asumat poziţia de a supune la vot procedura de sesizare a Comisiei de la Veneţia.", a conchis senatorul.  

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25