Tesla recheamă în fabrică aproape 50.000 de vehicule

Foto Pexels
Foto Pexels

Tesla recheamă în fabrică aproape 50.000 de vehicule.

Tesla recheamă în fabrică în Statele Unite aproximativ 48.000 de vehicule Model 3 Performance, pentru că este posibil ca acestea să nu afişeze vitezometrul atunci când se află în „Track Mode”, arată documentele publicate vineri.

Rechemarea vizează vehiculele din anii 2018 până în 2022. Tesla va efectua o actualizare de software over-the-air pentru a rezolva problema.

Tesla a anunțat că o actualizare a eliminat în mod neintenţionat unitatea de viteză din interfaţa cu utilizatorul, notează Reuters, potrivit Mediafax.

Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a declarat că vehiculele nu respectă un standard federal de siguranţă pentru autovehicule şi că, dacă şoferii nu ştiu cu ce viteză circulă, ar putea creşte riscul unui accident.

În ultimul an, Tesla a emis mai multe rechemări în service.

Până la ce vârstă ne putem urca la volan

Are vârsta un efect asupra șoferilor? Titi Aur a răspuns întrebării care vizează un important procent al conducătorilor auto din România. 

„În primul rând, ar trebui să ne uităm la alte meserii. Fie că ești miner, electrician sau orice altceva, se face protecția muncii. Ce înseamnă protecția muncii? Înseamnă că periodic, o dată pe lună, maxim o dată pe an, o dată la șase luni, dar la meseriile mai riscante o dată pe lună, se face protecția muncii. Asta înseamnă că îi spui lucrătorului respectiv ce să facă, cum să facă sau ce să evite ca să nu facă accident de muncă. După ce îi spui, îl pui să semneze o fișă de protecția muncii, mai vine și ITM, inspecția teritorială de muncă, care controlează angajatorul dacă a făcut protecția muncii cu angajatul, iar în cazul în care se întâmplă un accident de muncă și angajatul respectiv nu a făcut protecția muncii în ultima lună sau când era legal să o facă, administratorul sau patronul firmei poate să ajungă chiar și la închisoare. (...) M-ați întrebat până la ce vârstă se poate conduce. Eu zic că până la 150 de ani. Se poate conduce până la orice vârstă la care ai capacitatea să conduci în siguranță. Ar trebui stabilită o regulă foarte clară ca până la 40-50 de ani să se facă vizita medicală o dată la zece ani”, a declarat, în exclusivitate pentru DCNews, Titi Aur. Mai multe declarații, AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel