Astfel, chinezii au găsit apă încastrată în "mărgele" de sticlă aflate în praful selenar, în locurile de impact ale meteoriţilor. Apa din aceste "mărgele" de sticlă poate fi uşor extrasă, iar primele analize arată că lichidul ar putea fi folosit şi pentru consum de către astronauţi, dar şi pe post de combustibil.
De altfel, experţii ştiau de mulţi ani că există apă pe Lună sub formă de gheaţă, în regiunile umbrite de la polii Lunii, dar noile descoperiri arată dovezi ale unui ciclu continuu al existenţei apei. Mostrele au fost aduse pe Pământ de misiunea selenară Chang'e 5, a Beijingului, scrie Daily Mail.
Heiju Hui, de la Universitatea Nanjing, afirmă că rezultatele de la 32 de astfel de mărgele, selectate la întâmplare, arată că au apă în compoziţie. Şi cel mai probabil pe suprafaţa Lunii sunt trilioane de astfel de "mărgele", lucru care ar însemna că există o cantitate uriaşă de apă pe Lună.
"Vom avea nevoie de multe astfel de mărgele de apă. Dar sunt şi foarte multe pe Lună. Vom continua să studiem mai multe mostre", a declarat Hui, conform sursei citate.
Momentan, însă, nu se ştie dacă această apă poate fi băută, dar nici dacă procesarea acestor "mărgele" este fezabilă. Descoperirea arată, însă, "că apa poate fi regenerată pe suprafaţa Lunii. Practic, avem un rezervor nesfârşit", conform lui Hui.
Prima rachetă imprimată 3D nu a reuşit să ajungă pe orbită
Nici a treia tentativă nu a avut succes: prima rachetă imprimată 3D a fost lansată miercuri de la baza Cape Canaveral din Florida, Statele Unite, dar nu a reuşit să ajungă pe orbita Terrei din cauza unei anomalii produse în timpul separării celei de-a doua trepte a acestui vehicul spaţial, potrivit unei transmisiuni în direct, informează AFP.
Cel de-al treilea eşec s-a produs după alte două tentative de lansare, care au fost anulate în ultimul moment din cauza unor probleme tehnice.
Misiunea, denumită Good luck, have fun, este urmărită cu interes, întrucât rachetele imprimate 3D ar putea reprezenta o mică revoluţie în industria lansărilor spaţiale.
Racheta Terran 1, dezvoltată de start-up-ul californian Relativity Space, ar fi trebuit să colecteze informaţii şi să demonstreze că o rachetă imprimată 3D poate rezista rigorilor impuse de lansările şi zborurile spaţiale.
În total, 85% din masa rachetei a fost imprimată 3D, iar compania vizează să ajungă în viitor la 95%.
Avantajul principal al acestei tehnici: simplificarea masivă a procesului de fabricaţie şi reducerea costurilor.
Cu ajutorul roboţilor săi pentru imprimare 3D de mari dimensiuni, compania susţine că această tehnologie permite utilizarea unui număr de piese de 100 de ori mai mic în comparaţie cu o rachetă tradiţională. Compania subliniază totodată viteza acestei metode: 60 de zile de la obţinerea materiei prime şi până la realizarea produsului finit, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
