Sunetul Muzicii

Magdalena Popa Buluc / 20 Martie 2017 / 13:41
Salveaza PDF Print Comentarii

La Sinaia, debutează o nouă ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii”, organizată de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din Romania şi Muzeul Naţional Peleş.

Astfel, pentru al IX-lea an consecutiv, localnicilor şi turiştilor de pe Valea Prahovei li se oferă o atracţie culturală unică. 

Sâmbătă 25 martie, de la ora 16, în Sala de muzică a Castelului Peleş, sunteţi invitaţi la un eveniment de excepţie, prin care vor fi evocate două mari personalităţi ale culturii române: Tudor Arghezi şi Dinu Lipatti, evenimentul fiind prilejuit de comemorarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a poetului şi de împlinirea a 100 de ani de la naşterea marelui pianist şi compozitor.

Din lirica argheziană va recita actriţa Adriana Titieni, iar creaţii ale lui Dinu Lipatti, dar şi lucrări foarte cunoscute din repertoriul celebrului pianist, vor fi interpretate de două certitudini ale generaţiei tinere de slujitoare ale instrumentului cu claviatură, pianistele: Andra Demidov şi Andreea Moisescu Cicireagă, două muziciene, care au în palmares numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, concerte cu orchestre importante din România, recitaluri pe scene din ţară şi străinătate.

Stagiunea „Sunetul muzicii” va mijlocii 10 întâlniri între marea muzică şi iubitorii artei sunetelor. Recitalurile de la Castelul Peleş, bijuterie arhitectonică, simbol cultural, istoric şi estetic românesc – se vor defăşura în perioada martie – octombrie 2017, iar printre invitaţi se numără: Trio Energico din Ungaria, Analia Selis, violoncelistul Răzvan Suma, specialistul în interpretarea muzicii renascentiste şi baroce Nicolae Szekely sau laureaţii ediţiei a VII-a a Concursului „Drumul spre celebritate” de la Palatul Mogoşoaia.

VOTEAZA ARTICOLUL
+2

TOP STIRI CELE MAI...



comunicate de presa



Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Designed by PROGRAPHICS

Studiul de Audienta si Trafic Internet
Vezi versiunea de mobil a siteului

nxt.d5a5.n4