OFICIAL: SUA și Rusia nu acceptă Coreea de Nord ca putere nucleară

kim jong un
kim jong un

SUA și Rusia nu vor accepta Coreea de Nord ca putere nucleară, este concluzia discuției telefonice pe care au avut-o secretarul destat Rex Tillerson și Sergei Lavrov.

UA și Rusia au insistat că nu vor accepta Coreea de Nord ca "stat nuclear", pe fondul unei serii de teste cu rachete ale națiunii din Asia de Est și a unei retorici sporite atât din partea lui Kim Jong-un, cât și din partea lui Donald Trump.

Secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson, și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, au vorbit prin telefon pe o multitudine de probleme, dar ambii au convenit asupra poziției lor în ceea ce privește dezvoltarea continuă a armelor nucleare de către Pyongyang, în ciuda sancțiunilor Organizației Națiunilor Unite, relatează the Independent în ediția de azi.

Departamentul de Stat a comunicat că "ambele părți au convenit că vor continua să lucreze pentru o soluție diplomatică pentru a realiza o peninsulă coreeană denuclearizată". Cu toate acestea, în aceeași discuție de marți, Lavrov a criticat "retorica agresivă" a președintelui Donald Trump față de Coreea de Nord, așa cum au mai făcut mai mulți lideri mondiali și ONU. Trump a spus în trecut că SUA vor cădea "foc și furie" asupra Coreei de Nord.

Discuția telefonică vine în urma ofertei Rusiei de a fi un mediator între Phenian și Washington, încurajând mai degrabă dialogul decât "vorbăria inutilă", așa cum fac Donald Trump și Kim Jong Un de câteva luni.

Președintele american l-a numit, în mod repetat, pe omologul coreean "Rocket Man", în timp ce Kim Jong Un continuă să testeze rachete periculos de aproape de Japonia, aliatul american.

[citeste si]

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat vineri în unanimitate, graţie susţinerii Chinei, o rezoluţie ce impune noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, în special restricţii la importurile de petrol, cruciale pentru programele sale balistic şi nuclear.

Coreea de Nord a calificat duminică noile sancţiuni ale ONU drept "un act de război". Moscova a chemat la organizarea de discuţii între Coreea de Nord şi Statele Unite, avertizând asupra "riscului unei escaladări care să scape de sub control". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel