SUA: Iran riscă să devină noua Coreea de Nord

Iranul riscă să devină următoarea Coree de Nord dacă acordul nuclear nu este modificat, a avertizat marți ambasadoarea SUA la ONU, Nikki Haley, enumerând argumente care permit Washingtonului să pună la îndoială acest text major, relatează AFP.

Donald Trump trebuie să decidă până la jumătatea lunii octombrie dacă va "certifica" sau nu în fața Congresului că Teheranul respectă termenii Acordului de neproliferare din 2015 dintre cele două țări și alte cinci mari puteri (Rusia, China, Franța, Marea Britanie și Germania). Președintele american trebuie să repete acest demers la fiecare 90 de zile și, deși a promis, înainte de alegerea sa în funcția supremă în stat, să "rupă" acordul nuclear, el l-a validat de două ori.

Dar următoarea scadență este în special așteptată, în contextul în care Washingtonul a denunțat de mai multe ori acțiunile Iranului în ultimele săptămâni.

Nikki Haley, în prima linie pe acest subiect, s-a abținut să spună ce va decide Donald Trump. Dar "dacă s-ar decide să nu-l certifice, el ar avea motive întemeiate pentru a face acest lucru", a declarat ea într-o intervenție la o dezbatere organizată de think tank-ul American Enterprise Institute din Washington.

"Liderii iranieni vor să folosească acordul nuclear pentru a lua lumea ostatică", a afirmat ambasadoarea SUA la ONU. "Dacă vom continua să spunem 'ne vom ocupa de aceasta mai târziu' vom avea de a face cu următoarea Coree de Nord", a avertizat ea.

Haley a spus că trebuie văzută "imaginea de ansamblu" și nu "separat, fiecare piesă a puzzle-ului", menționând că respectarea de către Teheran a limitelor tehnice de îmbogățire a uraniului și ale centrifugelor nu sunt suficiente pentru a certifica acordul nuclear, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel