Știrea despre decesul Ileanei Vulpescu, virală la doi ani după moartea sa. PAH: Ipocriților!

foto pexels
foto pexels

Marii iubitori de cultură de pe Facebook distribuie masiv știrea despre moartea scriitoarei Ileana Vulpescu. Aceasta a decedat în urmă cu doi ani.  

În titlul știrii, se sugerează ideea că a murit Ileana Vulpescu și nimeni nu vorbește despre asta. Dar tristul eveniment a avut loc acum doi ani, în 12 mai. 

Nu se cunosc motivele pentru care acum această informație este virală, însă cei care au distribuit-o au făcut-o ca un reproș la adresa presei, sugerând că ar fi preocupată de alte subiecte, în timp ce-și uită valorile naționale. 

Într-o postare cu mai multe etichete, precum ”ipocriților”, ”proștilor”, ”analfabeți funcțional”, jurnalistul Patrick Andre de Hillerin a scris: ”Ileana Vulpescu a decedat cu doi ani în urmă, pe 12 mai 2021. Zilele astea s-a umplut Facebook cu share-uri ale unui articol de acum doi ani, în care se scria că media nu a acordat atenție acestei dispariții etc. Iar oamenii îl share-uiau ca și cum decesul ar fi avut loc ieri-astăzi. Pentru că, atât de atenți la fenomenul cultural sunt, atât de preocupați de soarta scriitorilor și artiștilor, încât habar n-aveau, totuși, că "scriitoarea lor favorită" nu mai este printre noi de doi ani”. 

Scriitoarea Ileana Vulpescu a murit la vârsta de 89 de ani, în 2021. Născută în 1932, în București, a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România în 1972. Cel mai cunoscut roman al său este ”Arta conversației”.

A colaborat la redactarea Dicționarului limbii române și Dicționarului explicativ al limbii române (1959-1975). A scris proză și teatru și a tradus din literaturile engleză, franceză și spaniolă.

Debutul Ilenei Vulpescu a avut loc în revista „Familia” din iulie 1966, cu povestirea ”Scrisoare către un cunoscut”. În 1976, romanul său ”Rămas-bun” (Editura Cartea Românească - 2100 de exemplare) a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București. Cinci ani mai târziu, Ileana Vulpescu a primit Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române și Premiul „Cântarea României” pentru romanul Arta conversației (Editura Cartea Românească - 50.000 de exemplare). În 1987, a primit premiul ”Flacăra” pentru "Sărută pământul acesta" (50.000 de exemplare).

În 1991, întreaga sa activitate literară a fost încununată cu premiul ”România Mare”. În 23 octombrie 2015, Ileana Vulpescu a primit un premiu din partea Fundației Dignitas, precum și Trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență - 2015, conceput de artistul plastic Mircea Nechita.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel