Steve Goldstein, DEMIS de Donald Trump. A comentat public DEMITEREA lui Rex Tillerson

 Steve Goldstein, unul dintre cei mai înalţi responsabili ai diplomaţiei americane, a fost la rândul său concediat marţi de Casa Albă după ce a comentat public cu privire la destituirea secretarului de stat Rex Tillerson, informează AFP. 

'Secretarul de stat (Rex Tillerson) nu a vorbit cu preşedintele (Donald Trump) azi dimineaţa şi el nu cunoaşte motivele (demisiei sale), însă este recunoscător că a avut oportunitatea de a fi în slujba ţării, a declarat subsecreatrul de stat Steve Goldstein. 'Secretarul (de stat Rex Tillerson) era ferm hotărât să rămână în funcţie datorită progreselor tangibile realizate asupra unor probleme importante de securitate naţională. El a stabilit relaţii bune cu omologii săi', a adăugat Goldstein marţi într-o serie de mesaje pe Twitter. 

După aceste postări, Casa Albă a anunţat demiterea lui Goldstein din postul de subsecretar de stat pe care-l ocupa de patru luni. 

Comentând această decizie, subsecretarul de stat american a declarat pentru AFP: 'abia aştept să mă odihnesc'. 

Demiterea lui Tillerson 

Preşedintele Donald Trump l-a demis anterior pe secretarul de stat Rex Tillerson după o serie de dezacorduri publice asupra unor chestiuni legate de Coreea de Nord şi Rusia, înlocuindu-l pe şeful diplomaţiei americane cu Mike Pompeo, până în prezent directorul CIA. 

Totodată, Trump a anunţat înlocuirea lui Mike Pompeo cu Gina Haspel, în prezent director-adjunct al CIA, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel