Statutul judecătorilor şi procurorilor. CCR, hotărâre privind sesizarea ÎCCJ

CCR
CCR

CCR urmează să discute pe 19 iunie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură cu modificările aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit Agerpres.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat joi că a sesizat CCR cu privire la modificările aduse Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Potrivit unui comunicat transmis, judecătorii ÎCCJ au decis sesizarea CCR cu privire la neconstituţionalitatea articolului I punctul 151 cu referire la articolul 96 alineatul 3 şi 4 din Legea 303/2004 în raport cu articolul 147 alineatul 2 din Constituţie, precum şi în raport cu articolul 1 alineatul 5 din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii. Înalta Curte arată că în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (3) litera a), în forma modificată, legiuitorul se referă la 'încălcarea evidentă a dispoziţiilor legale de drept material şi procesual' şi la 'încălcarea gravă a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime', iar în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (3) litera b), în forma modificată, se face referire la o hotărâre judecătorească definitivă 'în mod evident contrară legii' şi la afectarea gravă a drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, formulări care prezintă un caracter general şi imprecis, care nu permit identificarea clară a ipotezelor în care există eroarea judiciară.

Ce se mai precizează în sesizare

'Efectul utilizării unor formulări cu caracter general şi imprecis în definiţia noţiunii de eroare judiciară este imposibilitatea delimitării sferei erorii judiciare şi, în consecinţă, imposibilitatea aplicării dispoziţiilor care o reglementează. Aşa cum se arată în considerentul 150 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 252/2018, un text căruia îi lipsesc claritatea, precizia, acurateţea şi caracterul univoc va deveni lipsit de eficienţă în procesul de aplicare a legii, existenţa sa normativă, deşi incontestabilă, neputând, prin urmare, duce la naşterea unor noi raporturi juridice', se arată în sesizare. Mai mult, sursa citată precizează că în cuprinsul dispoziţiilor articolului 96 alineatul (4), în forma modificată, se prevede că, 'prin Codul de procedură civilă şi Codul de procedură penală, precum şi prin alte legi speciale, pot fi reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară'. 'Dispoziţiile art. 96 alin. (4), în forma citată, nu întrunesc standardul de previzibilitate consacrat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, întrucât nu permit identificarea cadrului legal al erorii judiciare. Pe baza noilor dispoziţii ale art. 96 alin. (4) nu se poate stabili care sunt legile ce conturează cadrul legal al erorii judiciare, referirea la 'alte legi speciale' neoferind un minim reper pentru identificarea acestui cadru legal', se menţionează în documentul trimis pe masa judecătorilor constituţionali. Prin urmare, arată sursa citată, dispoziţiile articolului I punctul 151 cu referire la articolul 96 alineatul (3) şi (4) din Legea 303/2004 încalcă standardele de claritate, precizie şi previzibilitate consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, contravenind articolului 1 alineatul (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii, notează Agerpres.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy