Diana Șoșoacă a intervenit la România TV unde a vorbit despre anunțul făcut recent de George Simion și Anamaria Gavrilă.
George Simion, președintele AUR, și Anamaria Gavrilă, președinta POT, au anunțat astăzi, 23 martie 2025, că își vor depune candidaturile la alegerile prezidențiale din luna mai. Potrivit acestora, decizia a fost luată după o discuție avută cu Călin Georgescu. De asemenea, cei doi au transmis că după depunerea candidaturilor, unul dintre ei se va retrage.
Diana Șoșoacă, președinta SOS România, a criticat candidatura Anamariei Gavrilă, susținând că aceasta nu are legătură cu naționalismul și suveranismul, subliniind că nu a semnat alături de suveraniști sau naționaliști acte, memorandumuri sau memorii în ultimii 5 ani și că nu a participat la niciun fel de acțiune.
„Uitați-vă cum Simion și cu Anamaria Gavrilă, vezi, Doamne, intră în competiție. Anamaria Gavrilă nu are nicio legătură cu naționalismul și cu suveranismul, nu a făcut niciun fapt care să o aducă pe ea sau pe POT de natură a fi suveranistă sau naționalistă. Întotdeauna s-a eschivat din a semna alături de noi - suveraniștii sau naționaliștii - acte, memorandumuri, memorii. Inclusiv în ultimii 5 ani în care am activat, nu a participat la nicio acțiune”, a spus Diana Șoșoacă la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News