Sorin Oprescu acuză: E o spirală a tăcerii

Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a vorbit tranșant, marți seară, la România TV, despre situația din sistemul sanitar, în contextul în care 87% dintre medicii refuză să facă gărzile suplimentare dacă nu le sunt acordate toate drepturile.

"Sunt oameni tineri și oameni adulți care duc greutatea sistemului sanitar pe umeri lor. Niciodată nu ați auzit din gura doctorilor că vor salarii exorbitante. (...) Oamenii nu mai pot. A doua zi după gardă rămân în continuare, își operează pacienții după gardă, la fel și anesteziștii, și medicii de specialitate... și de multe ori se întâmplă și greșeli. Iar sistemul este tulburat de la un cap la altul pentru că în momentul când se ridică un glas sau mai multe glasuri și spun «Domnule, nu se mai poate așa!» începe și spune:  «Cine măi, voi vorbiți?!». E o spirală a tăcerii", a declarat marți seară, fostul edil, prin telefon, la România TV.

Citește și: Criză în Sănătate. Medicii refuză să mai facă gărzi

"Sunteţi în siguranţă în spitale într-un procent foarte mare. Că se întâmplă ce se întâmplă, totul pornește de la bani. Este o lașitate și din partea conducătorilor executivi, pentru că le este frică să spună că banii nu ajung: 72-76% reprezintă fodul de salarii, 2% sunt utilitățile, încă 2-3% din bugetul unui spital îl reprezintă materialele pentru curățenie. Cât mai rămâne pentru medicamente și consumabile? Pe perioada mandatului meu de primar general, din cele 20 de spitale - din care au rămas doar 19, unul fiind retrocedat - 11 spitale se învârt după soare. Am reparat şi am dotat la nivel de Europa. Lucrurile sunt acolo, lucrurile funcționează. Spitalul Gomoiu este terminat de 8 luni de zile și este gol. Nimeni nu s-a gândit în cele 8 luni să continue finanțarea care era prevăzută, era pusă deoparte pentru a face acest spital funcționabil. Din 1978 nu s-a mai făcut niciun spital în România ", a continuat Sorin Oprescu.

Întrebat cum este sistemul sanitar românesc astăzi, Sorin Oprescu a replicat: "Oamenii îl fac să funcționeze, oamenii dinăuntrul sistemului, cu sacrificiile lor, cu viețile lor, cu statul aici și muncitul până crapă. Am o statistică care spune câți chirurgi din România au murit căzând între paturi, lângă bolnavi", a conchis fostul primar general al Capitalei. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel