Exploratorul Karl Bushby a sosit în Anglia după ce a călătorit pe jos în jurul lumii timp de 28 de ani.
După 28 de ani, aventurierul britanic Karl Bushby a revenit în ţara natală traversând înot Canalul Mânecii, etapă-cheie a călătoriei sale în jurul lumii fără un mijloc de transport, pe care a început-o în 1998, a anunţat marţi anturajul lui, potrivit AFP și Agerpres.
Bărbatul în vârstă de 57 de ani, fost paraşutist în armata britanică, şi-a propus să parcurgă exclusiv pe jos sau înot, distanţa până în oraşul Hull, nord-estul Angliei.
De-a lungul călătoriei sale începute în Chile în 1998, a parcurs peste 50.000 de kilometri şi a traversat 29 de ţări.
Britanicul a traversat Strâmtoarea Bering pe jos
În cele aproape trei decenii de călătorii, parcursul i-a fost întrerupt de mai multe ori. Moscova i-a refuzat viza timp de mai mulţi ani, după ce a traversat strâmtoarea Bering pe jos, între Alaska şi Rusia, împreună cu un coechipier american.
Problemele legate de vize, criza financiară din 2008 şi pandemia COVID-19 l-au costat în total 14 dintre cei 28 de ani de călătorie, a povestit el pentru AFP la sfârşitul lunii septembrie, pe când aştepta permisiunea de a efectua traversarea Canalului Mânecii înot.
Luni, exploratorul a ieşit din apă la ora locală 15:30 (14:30 GMT) pe plaja Shakespeare, la Douvres, puţin obosit, dar cu zâmbetul pe buze.
A fost întâmpinat de apropiaţi, dar şi de regizorul german Werner Herzog, care a venit însoţit de o echipă de filmare pentru a imortaliza momentul.
Este bine să simt din nou solul britanic sub picioare după toţi aceşti ani, a reacţionat exploratorul într-un comunicat.
Nu a fost uşor, dar tocmai asta era miza: să demonstrez că pot face mai mult decât cred eu că sunt în stare. Putem cu toţii să realizăm mult mai mult decât ne imaginăm.
Traversarea Canalului Mânecii, coordonată cu paza de coastă franceză şi britanică, a fost ţinută secretă din motive de securitate, a explicat anturajul acestuia.
Aventura lui Karl Bushby nu s-a încheiat încă: mai are de parcurs aproximativ 400 de kilometri până la Hull pentru a încheia călătoria.
Odată voiajul terminat, preconizează să se consacre documentării şi conferinţelor.


