Mai aproape de visul american: Până la 70 de elevi români pot face un an de liceu în SUA prin programul FLEX | DCNews
Cele mai citite

Mai aproape de visul american: Până la 70 de elevi români pot face un an de liceu în SUA prin programul FLEX

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
licean
Licean/ Sursa foto: Pexels/rol ilustrativ

Până la 70 de liceeni din România vor putea studia timp de un an în Statele Unite ale Americii, în anul școlar 2027-2028, după extinderea programului FLEX Global, potrivit Ministerului Educației.

Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027-2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global.

Semnarea memorandumului are loc în baza mandatului de negociere și semnare aprobat de Guvernul României la 1 octombrie 2026 și asigură continuarea programelor de schimb educațional în Statele Unite ale Americii și, respectiv, în România, în anul școlar 2027-2028, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Până la 90 de elevi ar putea participa la schimburile educaționale în 2027-2028

Prin noul acord, până la 70 de elevi români vor putea beneficia de burse pentru a studia, timp de un an școlar, în licee din Statele Unite ale Americii, iar până la 20 de elevi americani vor putea studia în România. Astfel, numărul burselor acordate elevilor români crește semnificativ față de anul școlar 2026-2027.

În ansamblu, numărul participanților ar putea crește de la 26 de elevi în anul școlar 2026-2027 la până la 90 în anul școlar 2027-2028.

Bursele vor fi finanțate în mod egal de Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, și de Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin Biroul pentru Afaceri Educaționale și Culturale al Departamentului de Stat al SUA. Potrivit informațiilor comunicate de American Councils, România s-a angajat să finanțeze până la 45 de participanți, în timp ce sprijinul financiar din partea Statelor Unite este condiționat de disponibilitatea fondurilor.

Prin programele FLEX Global și FLEX Abroad Global, până la 70 de elevi români vor putea studia în Statele Unite, iar până la 20 de elevi americani vor putea studia în România. Participanții vor locui alături de familii-gazdă și vor urma cursurile unor licee locale, dobândind experiențe, abilități și relații pe care le vor putea valorifica în viitoarele studii și cariere.

Procesul de selecție pentru anul școlar 2027-2028 este prevăzut să înceapă în luna noiembrie 2026.

„Educația creează legături durabile între oameni și, prin oameni, între țări. Aceasta este una dintre valorile cheie ale programelor FLEX Global și FLEX Abroad Global. Prin memorandumul semnat astăzi, continuăm un program care și-a dovedit valoarea pentru tinerii români și, în același timp, îl extindem semnificativ: până la 70 de elevi români vor avea oportunitatea de a studia timp de un an în Statele Unite ale Americii. Investim astfel în educația și în potențialul lor, precum și în parteneriatul dintre România și Statele Unite ale Americii. Le mulțumesc partenerilor noștri americani și American Councils for International Education pentru contribuția lor esențială la continuarea și dezvoltarea acestor programe.

Dragi tineri, vă încurajez să candidați! Iar dacă veți fi selectați, reprezentați cu mândrie comunitatea din care veniți și, la întoarcere, folosiți ceea ce ați învățat pentru a contribui la dezvoltarea ei”, a spus Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării.

„România investește propriile resurse în acest program, FLEX Global, iar acum îl extinde. Acest lucru spune multe despre modul în care Bucureștiul privește viitorul relației sale cu Statele Unite, pentru că investițiile comune creează parteneriate durabile. Elevii americani și români care participă la program vor deveni antreprenorii, profesioniștii și liderii din sectorul public care vor transforma acest parteneriat în rezultate concrete. Americanii care cunosc România vor ajuta companiile și instituțiile din SUA să aibă succes aici. Absolvenții români ai programului care înțeleg Statele Unite vor sprijini companiile românești să investească și să se dezvolte în Statele Unite. Totul începe cu educația. Îi mulțumesc ministrului Mihai Dimian pentru angajamentul său față de acești tineri și față de viitorul pe care îl vor construi”, a declaray Lisa Choate, președinta și directoarea executivă a American Councils for International Education.

Un program cu aproape două decenii de participare și interes în creștere

FLEX Global este unul dintre cele mai importante programe de schimb educațional pentru elevi derulate între România și Statele Unite. Implementat în România începând cu anul 2015, programul le oferă elevilor de liceu selectați pe criterii de merit posibilitatea de a petrece un an școlar în Statele Unite, unde studiază într-un liceu american și locuiesc alături de o familie-gazdă.

Interesul elevilor români pentru acest program a crescut constant. În perioada 2015-2025 au fost depuse peste 18.000 de candidaturi, iar finaliștii au provenit din aproape toate județele țării și din comunități de dimensiuni diferite. Numai în ultima rundă de selecție, numărul candidaturilor a fost de aproximativ 3.000, reprezentând un nivel record pentru România.

FLEX Abroad Global, implementat în România din 2024, le oferă elevilor americani posibilitatea de a petrece un an școlar în România, de a studia într-un liceu românesc și de a locui alături de o familie-gazdă. Programul contribuie astfel la dezvoltarea schimburilor educaționale și a legăturilor directe dintre tinerii și comunitățile din cele două țări.

Cele două programe sunt administrate de American Councils for International Education, organizație nonprofit cu experiență internațională în implementarea programelor de schimb educațional.

Anunțul American Councils subliniază că investiția în aceste schimburi urmărește să contribuie pe termen lung la relația dintre România și Statele Unite. Absolvenții programelor ar putea deveni antreprenori, profesioniști sau lideri în sectorul public, contribuind la dezvoltarea relațiilor economice și instituționale dintre cele două țări.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Educatie
Citește mai multe din Educatie
x close