Un satelit polonez de recunoaștere a surprins imagini de înaltă rezoluție ale unei noi arme aflate în construcție în China.
Un satelit polonez de recunoaștere a surprins imagini de înaltă rezoluție ale unui șantier naval din orașul Dalian, în nord-estul Chinei, unde se află în construcție un nou portavion. Potrivit companiei care a realizat satelitul, fotografiile par să indice și existența unor compartimente care ar urma să găzduiască reactoarele nucleare ale navei.
Imaginile au fost realizate de Mikroglob-1, unul dintre sateliții dezvoltați de Polonia pentru observarea Pământului și lansat în luna iulie. Compania aerospațială Creotech Instruments, producătorul aparatului, a prezentat luni fotografiile pe platforma X, afirmând că "Polonia are acum propriii ochi pe orbită", relatează TVP World.
Potrivit Creotech, imaginile demonstrează inclusiv utilitatea sistemului pentru activități de monitorizare și analiză cu relevanță militară. Compania a precizat că proiectul Mikroglob „consolidează capacitățile satelitare suverane ale Poloniei, expertiza tehnologică națională și securitatea națională”.
"Un obiect deosebit de interesant"
Unul dintre elementele observate în imaginile obținute deasupra portului Dalian este, potrivit companiei, "un obiect deosebit de interesant". Acesta se află în zona șantierului naval "unde este construit cel de-al patrulea portavion al Chinei".
Creotech consideră că noua navă ar putea utiliza propulsie nucleară. "Cel mai probabil, acesta va fi echipat cu două reactoare nucleare, ale căror compartimente, încă neacoperite de punte, sunt clar vizibile în imagine", a transmis compania.
Primele imagini publicate reprezintă, potrivit conducerii Creotech, un moment important pentru programul spațial polonez. Grzegorz Brona, președintele consiliului de administrație al companiei, a declarat într-un comunicat că "primele imagini reprezintă o etapă importantă".
"Este pentru prima dată când putem prezenta public date obținute de un satelit care face parte din Sistemul de Observare a Pământului pe care îl construim", a adăugat Grzegorz Brona.
Mikroglob-1 nu este limitat la realizarea de fotografii în spectrul vizibil. Potrivit Creotech, satelitul poate colecta date pe o plajă extinsă de lungimi de undă, inclusiv în infraroșu apropiat.
Compania a prezentat această funcție printr-o serie separată de imagini realizate deasupra orașului american New Orleans. Aceeași zonă a fost fotografiată în două moduri, unul folosind setările obișnuite pentru imagini color și celălalt utilizând spectrul infraroșu apropiat.
Datele obținute în infraroșu apropiat pot fi folosite pentru identificarea și monitorizarea vegetației, dar și pentru analiza unor modificări ale mediului. Creotech precizează că tehnologia poate fi utilizată inclusiv pentru evaluarea efectelor unor dezastre naturale sau ale unor operațiuni militare.
Mikroglob-1 face parte dintr-o constelație formată din patru sateliți
"Primele imagini din proiectul Mikroglob demonstrează în practică modul în care datele obținute de pe orbită pot îmbina observarea detaliată a unor obiecte individuale cu analiza unor suprafețe extinse", a transmis Creotech Instruments.
Mikroglob-1 face parte dintr-o constelație formată din patru sateliți. După lansarea acestuia în luna iulie, Mikroglob-2, Mikroglob-3 și Mikroglob-4 au fost trimiși pe orbită săptămâna trecută.
Programul este destinat dezvoltării capacităților Poloniei de supraveghere și obținere de imagini de pe orbita terestră și este derulat împreună cu Ministerul Apărării de la Varșovia.
Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a salutat lansarea ultimilor trei sateliți și a descris operațiunea drept "încă un pas către consolidarea securității Poloniei". Oficialul a caracterizat, de asemenea, misiunea drept "un mare succes al ingeniozității tehnologice poloneze".
SUA și China iau în calcul vizite reciproce la instalațiile nucleare
Statele Unite au discutat despre iniţierea unor vizite reciproce cu China la instalaţii nucleare şi intenţionează să continue să promoveze această idee în cadrul unor reuniuni programate pentru lunile următoare, pentru a construi mai multă încredere între cele două țări, a relatat marţi CNN, citând surse la curent cu subiectul, potrivit Reuters.
Ideea vizitelor reciproce a fost avansată iniţial de China în cadrul unor întâlniri cu oficiali americani anul acesta, şi s-a discutat despre vizite la laboratoare naţionale ale Departamentului pentru Energie al SUA şi la instalaţii chineze echivalente, a precizat CNN, citând o sursă.
Discuţiile dintre oficialii americani şi cei chinezi au avut loc, în principal, în marja reuniunilor celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, a relatat CNN.
Posibilele vizite la instalaţii nucleare
Preşedintele american Donald Trump a pledat, cu ocazia întâlnirii sale cu omologul chinez Xi Jinping luna trecută, pentru negocieri trilaterale privind controlul armamentului între SUA, China şi Rusia. Totuşi, cei doi lideri nu au discutat despre posibilitatea unor vizite la instalaţii nucleare, potrivit CNN, care citează un oficial american.
Beijingul a arătat că arsenalul său nuclear este mult mai mic decât cele ale Rusiei şi Statelor Unite, motiv pentru care consideră nenecesară participarea sa la astfel de discuţii.
O nouă întâlnire între Trump şi Xi este considerată foarte probabilă în cursul acestui an, posibil la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) din noiembrie, în China, sau cu ocazia reuniunilor G20 din SUA, în decembrie.
Până la următoarea întâlnire a celor doi lideri, este de aşteptat să aibă loc discuţii suplimentare, la un nivel inferior, privind posibilele vizite la instalaţii nucleare, a mai transmis CNN, potrivit Agerpres.
O întâlnire între cei 3 lideri, Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, ar putea cuprinde multe teme de o importanță majoră, de la războiul din Ucraina, conflictul din Gaza și Iran, până la Taiwan și altele. Totodată, o întâlnire între președintele rus Vladimir Putin și președintele SUA, Donald Trump, la summitul APEC din China, nu este exclusă, a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al liderului de Kremlin, în luna mai, scrie Interfax.


