Solicitare către Băsescu: Demisionați imediat, dacă...

Într-o interpelare adresată, vineri, președintelui Traian Băsescu, senatorul liberal Sorin Ilieșiu susține că referendumul organizat în vara anului 2012 ar trebui validat și îi solicită șefului statului demisia "imediată", având în vedere rezultatele definitive ale recensământului desfășurat în octombrie 2011.

„Aţi uzurpat aşadar calitatea de preşedinte al României călcând în picioare voinţa a aproape 90% dintre cetăţeni, invocând lipsa la limită a cvorumului de 50%. Ieri s-a demonstrat că de fapt a fost cvorum aşa cum a spus şi primul ministru al României dând dovadă de respect faţă de adevăr, nu de “iresponsabilitate” aşa cum l-aţi etichetat cu tupeul dvs nemărginit pe care l-aţi preschimbat în politică de stat. Prin revenirea dvs în fruntea României în vara anului trecut, împotriva voinţei covârşitoare a cetăţenilor, aţi dat o nimicitoare lovitură de stat democraţiei şi principiilor statului de drept, doar pentru a amâna redeschiderea dosarelor dvs de corupţie”, îi transmite Sorin Ilieșiu președintelui Băsescu, potrivit ampress.ro.

Citând definiția "democrației" din dicționar, potrivit căreia prin democraţie se înţelege “forma de organizare şi de conducere a unei societăţi în care poporul îşi exercită (direct sau indirect) puterea", senatorul explică de ce în România nu există această formă de organizare și conducere politică a societății: "Nu trăim în democraţie, domnule Băsescu, poporul român nu îşi exercită nici puterea şi nici voinţa pentru că i-aţi călcat-o în picioare odată cu principiile statului de drept. Demisionaţi imediat, dacă mai aveţi vreo urmă de demnitate şi puneţi punct spectacolului antidemocratic şi abject la care ne obligaţi să asistăm!”, subliniază Sorin Ilieșiu.

Senatorul PNL este cel care până în 2006 a fost în trecut unul dintre cei mai mari susținători ai lui Traian Băsescu. În primul mandat al președintelui Băsescu, Sorin Ilieșiu,  la acea vreme vicepreședinte al Alianței Civice - s-a remarcat prin numeroase declarații publice care sprijineau pozițiile prezidențiale, fiind chiar și inițiatorul apelului public semnat apoi de mai mulți intelectuali care a fost punctul de pornire pentru elaborarea Raportului privind condamnarea regimului comunist, asumat de Traian Băsescu în fața Parlamentului în decembrie 2006.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel