Șoferul unui autobuz din Cluj-Napoca a fost filmat în timp ce conducea cu picioarele pe volan.
Un șofer de autobuz din Cluj ar putea rămâne fără loc de muncă după ce s-a gândit să conducă cu picioarele pe volan. Scamatoria acestuia a fost filmată de un alt șofer din trafic, iar videoul a ajuns pe TikTok. Pe filmare se poate vedea cum angajatul companiei de transport public din Cluj-Napoca, deși are autobuzul plin cu trecători, conduce cu un picior relaxat pe bord. Filmarea a ajuns și la șefii acestuia, care au demarat o anchetă internă.
Astfel, va fi formată o comisie de disciplină care va analiza cele întâmplate şi ulterior vor aplica măsuri. Şoferul autobuzului riscă să se aleagă ori cu desfacerea contractului individual de muncă, ori doar un avertisment, în funcţiile de abaterile pe care le-a avut anterior la locul de muncă. Conducerea companiei de transport public din Cluj-Napoca a recunoscut faptul că șoferul, prin gestul său, i-a pus în pericol pe pasagerii autobuzului.
"Conducerea companiei dezaprobă total un astfel de comportament. Nu suntem de acord cu asemenea colegi. Urmare a celor apărute în mediul virtual s-a numit o comisie de cercetare disciplinară și va fi analizată fapta. În funcție de gravitate și abaterile disciplinare pe care conducătorul auto le-a mai avut se va stabili sancțiunea. Poate să varieze de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă. Ce pot să subliniez e că gravitatea este destul de mare deoarece a pus în pericol siguranța călătorilor", a transmis Alin Oaidă, șeful siguranței rutiere CTP, pentru Știri de Cluj.
@observatorantena1 Şofer de autobuz din Cluj, surprins în trafic conducând cu picioarele. Bărbatul riscă acum să rămână fără loc de muncă.
♬ sunet original - Observator
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News