Skripal, spion otrăvit. Moscova, REACȚIE după valul de acuzații și anunțarea sancțiunilor

 Moscova nu a dezvoltat niciodată, nici pe vremea URSS, programe de arme chimice 'Noviciok', gazul neurotoxic folosit la otrăvirea, în Marea Britanie, a fostului spion rus Serghei Skripal, a declarat joi Serghei Riabkov, ministru adjunct de externe al Rusiei, transmit Reuters şi AFP. 

"Nu a existat niciun program de dezvoltare de arme chimice sub numele 'Noviciok' nici pe vremea URSS, nici în Rusia", a subliniat Riabkov, citat de Interfax. 

Reacţia sa survine după ce Marea Britanie, Germania, Franţa şi Statele Unite au afirmat joi că responsabilitatea Rusiei este singura explicaţie 'plauzibilă' în cazul otrăvirii lui Serghei Skripal şi au cerut Moscovei să furnizeze toate informaţiile cu privire la programul său de arme chimice Noviciok. 

Răspuns după măsurile anunțate de SUA

Serghei Riabkov a dat asigurări totodată că Moscova pregăteşte măsuri de răspuns după ce SUA au anunţat o serie de sancţiuni împotriva Rusiei pentru ingerinţă în alegerile prezidenţiale din 2016 şi pentru mai multe atacuri informatice. 

"Reacţionăm cu calm. Am început să pregătim măsuri de răspuns", a spus oficialul rus, adăugând că sancţiunile anunţate de Washington sunt "legate de campania electorală" în vederea alegerilor prezidenţiale care au loc duminică în Rusia, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel