Sistemul naţional de apeluri de urgenţă 112. Program intensiv de pregătire pentru dispeceri

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Marian Murguleţ, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a prezentat Raportul lunar privind progresele în implementarea măsurilor de îmbunătăţire a sistemului naţional de apeluri de urgenţă 112, precizând că a fost demarat un program intensiv de pregătire pentru dispeceri.

În ceea ce priveşte măsura de constituire şi încadrare a două centre de formare în care se vor asigura cursurile pentru formarea formatorilor şi a dispecerilor în profesia dedicată de "dispecer unic" (dispecer de urgenţă), ce are un termen de implementare de până la 36 de luni, el a afirmat, într-o conferinţă de presă, că la nivelul MAI - IGSU, la Bucureşti şi Târgu Mureş, au fost deja constituite două centre de pregătire a personalului care la această dată se bazează pe aportul a 14 persoane din structurile specializate cu rol în gestionarea apelurilor de urgenţă, care constituie rezerva de resursă în formarea continuă a dispecerilor.

"Avem 14 formatori care sunt implicaţi în acest moment în această activitate. Până la aprobarea proiectului de perfecţionare a pregătirii personalului, prin Programul Operaţional Capital Uman, care presupune formarea a 650 de dispeceri, la nivelul celor două centre a fost demarat, cu data de 30 septembrie 2019, un program intensiv de pregătire pentru dispeceri constând în cursuri pe o perioadă între şase şi nouă săptămâni. Astfel, în prima serie de curs vor fi pregătiţi 11 dispeceri la Târgu Mureş (...) şi opt dispeceri la Bucureşti", a precizat Murguleţ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel