Urmărește emisiunea live


VIDEO 'Simfonia Apei' 2019, un nou sezon la fântânile din Piaţa Unirii

Simfonia Apei 2019 la fântânile din Piața Unirii
Simfonia Apei 2019 la fântânile din Piața Unirii

Simfonia Apei 2019 debutează în această seară la fântânile din Piaţa Unirii, începând cu ora 21.00.

Simfonia Apei 2019 - Valorile româneşti reprezintă tema care va sta la baza spectacolelor de apă, muzică şi lumini din cadrul ediţiei de anul acesta a evenimentului 'Simfonia Apei', care debutează sâmbătă seara la fântânile din Piaţa Unirii, potrivit unui comunicat al Apa Nova. Lansarea noii ediţii a evenimentului va avea loc de la ora 21:00.

'Show-ul care a încântat turiştii şi bucureştenii anul trecut revine la Fântânile Urbane din Piaţa Unirii. Unul dintre cele mai importante puncte de atracţie ale oraşului, care plasează Bucureştiul pe harta destinaţiilor turistice din Europa, readuce un nou sezon de spectacole care vor fascina publicul în zilele de weekend (de vineri până duminică) până la finalul lunii octombrie. Fântânile bucureştene din piaţa Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare desfăşurat de Apa Nova, în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni din Europa care beneficiază de echipamente de ultimă generaţie şi oferă o nouă perspectivă apei şi oraşului deopotrivă', se arată în comunicat.

VIDEO

Tema de anul acesta Simfonia Apei 2019

Simfonia Apei 2019 - Potrivit acestuia, sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul bulevardului Unirii. Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor '80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 mc, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei.

'În cadrul ediţiei de anul acesta, tema care va sta la baza spectacolelor este cea a valorilor româneşti, care vor fi celebrate cu un show inedit. Spectacolele de apă de la fântâni sunt declinate pe patru tematici menite a aduce în prim plan: stelele sportului românesc, pionieri ai inovaţiei româneşti, Bucureşti - capitală europeană şi genii ale culturii şi literaturii româneşti. Fiecare tematică are un mix muzical şi o paletă cromatică specifică. Spectacolele vor dura aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit', arată comunicatul.

Patru variante de spectacole Simfonia Apei 2019

Potrivit sursei citate, fântânile urbane din Piaţa Unirii vor oferi în sezonul de anul acesta patru variante de spectacole care vor rula, de vineri până duminică, în fiecare weekend, până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, melodiile selectate completând magia creată de jocul de apă şi lumini. Noile spectacole vor fi prezentate publicului treptat, astfel încât fiecare sfârşit de săptămână petrecut la fântâni va fi diferit. Pe cele patru 'ecrane de apă' orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piaţa Unirii se va creea o platformă multimedia imensă pe care se vor face proiecţiile temei spectacolelor.

Simfonia Apei 2019 - Fântânile din perimetrul Pieţei Unirii oferă bucureştenilor spectacole de apă, lumini şi muzică, în patru regimuri de funcţionare: regim de zi, seară, respectiv noapte, de luni până joi, iar în weekend (de vineri până duminică) funcţionează seara în regim de spectacol stradal. Programul evenimentului de redeschidere al noului sezon 'Simfonia Apei' implică restricţii de circulaţie în perimetrul Pieţei Unirii, sâmbătă, în intervalul orar 18:00 - 23:00, mai arată comunicatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel