SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri Vineri, 20 iulie, creștin-ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Ilie, sfântul care aduce ploaia. 

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri Se spune că Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăzneşte dracii cu biciul său de foc. Aşa îi pedepseşte pe cei care i-au făcut rău. Acesta îi caută pe dracii care se ascund în casele oamenilor sau în trupul animalelor.

În ajunul zilei de Sfântul Ilie, fetele nemăritate obişnuiau să se ducă noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă. Acolo, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cânepă, apoi se îmbrăcau, se întorceau acasă şi se culcau. Dacă le apărea în vis cnepa verde, însemna că se vor mărita cu un bărbat tânăr şi frumos. Dacă visau cânepa uscată, aveau să ia de bărbat un om mai în vârstă.

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri  De Sfântul Ilie, se culeg plante de leac, mai ales busuiocul. Plantele se aşază la uscat în podul caselor, sub streaşină sau în cămară.

Busuiocul este dus la biserică pentru a fi sfinţit. Adus acasă, busuiocul se pune pe foc, iar cenuşa este folosită atunci când copiii fac bube la gură.

Tot în ziua de Sfântul Ilie se strânge mierea din stupi, iar fagurii se împart celor nevoiaşi.

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri  Pe vreme de furtună, este interzis să te adăposteşti sub lemn de carpen, deoarece diavolii se ascund în el. Pe o astfel de vreme, se spune că nu trebuie să deschizi geamurile şi uşile casei, ca să nu-şi găsească adăpost înăuntru diavolii care fug de Sfântul.

Pentru sănătate, oamenii mănâncă în multe zone fructe proaspete. Merele se duc la biserică, abia apoi se consumă. Potrivit credinţelor, cine mănâncă mere înainte să le ducă la biserică va avea parte numai de mere pe lumea cealaltă.

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri  O altă tradiţie spune că, dacă tună de Sfântul Ilie, alunele seacă, iar fructele fac viermi.

Nici câmpul nu se lucrează de Sfântul Ilie, de teama trăznetelor şi a grindinei. De asemenea, gospodinele nu spală, nu torc şi nu se coase. Nu se lucrează câmpul de Sfantul Ilie, de teama traznetelor si a grindinei. De asemenea, nu se coase si nu se spala.

FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie

Este o zi importantă pentru aproape 130.000 de români, care așteaptă urările noastre pentru o zi senină: 

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri  La mulți ani, Iliuță! Să se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale.

La mulți ani, plini de fericire și de împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri Ne gândim cu toții la tine și, pentru că astăzi este o zi specială, îți urăm un sincer La mulți ani!

De ziua ce-ţi surâde-n prag şi-i porţi frumosul nume, eu îţi doresc tot ce-i mai drag şi mai frumos pe lume! La mulţi ani!

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri Astăzi e ziua ta, Ilie, o zi ce-o iau drept garanţie, că oameni de nădejde mai sunt pe astă lume. Asemeni ţie, din nume ei îşi fac renume.

Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie. Să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie! La mulţi ani, Ilie!

La mulți Ani! Să ai parte de un ocean de sănătate, un munte de noroc si un camion cu bani!

SFÂNTUL ILIE, 20 iulie. FELICITĂRI - MESAJE de Sfântul Ilie. Tradiții și obiceiuri Cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, îţi doresc o ora de linişte, o zi senină, o săptămână de bucurii, o luna de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire şi iubire. La mulţi ani!

(w670)

(w670)

(w670)

(w670)

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel