Sevil Shhaideh - premier. Bogdan Chirieac: Dragnea i-a depășit pe Iliescu și Băsescu

Propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat miercuri președintele PSD, Liviu Dragnea.

Bogdan Chirieac a comentat această decizie care înseamnă un început de schimbare în România.

"Este un premier de tranziție probabil, dar în același timp este o mișcare politică extraordinară a lui Liviu Dragnea. Klaus Iohannis nu poate respinge această propunere. Este femeie, este membră a unei minorități naționale, are experiență în administrație. Liviu Dragnea începe să calce a lider, nu știu dacă va și face ceva, dar politic cred că, în această dimineață, i-a depășit pe Ion Iliescu și Traian Băsescu. În primul rând pentru că a reușit să păstreze un secret.

Dacă doamna Sevil Shhaideh era vehiculată până aseară, probabil că astăzi aflam că dânsa l-a omorât pe ambasadorul Rusiei la Ankara și a condus și camionul de la Berlin de la piața de Crăciun. Domnul Dragnea își ia o revanșă în fața sistemului. Nu știu dacă Legea nr 90/ 2001 este neconstituțională, dar sentința sa din dosarul Referendumul este profund nedreaptă.

Liviu Dragnea își asumă deschis politic conducerea guvernului. Vor urma schimbări legislative. Domnul Dragnea nu pleacă în concediu, după cum bine a spus. Avem de-a face cu un început de schimbare în România", a spus Bogdan Chirieac la Antena 3.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel