Semnătura lui Donald Trump. Personalitatea, analizată grafologic

Donald Trump
Donald Trump

 Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a promulgat încă o dată în Biroul Oval de la Casa Albă, marţi, un document oficial, eveniment care s-a desfăşurat în faţa camerelor de fotografiat şi de luat vederi. 

Cu această ocazie, liderul american a arătat cu mândrie lumii întregi că a semnat memorandumul privind retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, o decizie anticipată, însă considerată o eroare de fostul preşedinte american Barack Obama şi criticată de alţi lideri occidentali. În partea de jos a foii de hârtie pe care Trump a prezentat-o cu mândrie lumii întregi s-a putut observa, în plenitudinea sa, semnătura completă a şefului statului american, realizată cu o cariocă cu tuş negru. Două experte în grafologie, Myriam Surville şi Monique Riley au explicat pentru Le Figaro ceea ce "spune" acea semnătură despre personalitatea preşedintelui american. 

Semnătura lui Donald Trump este mereu aceeaşi. Este foarte arhitecturală şi reflectă bine personalitatea acestui om", a declarat Myriam Surville, autoare alături de Monique Riley a unui articol apărut în aprilie 2017 în revista specializată La graphologie în care analizează acest autograf, precum şi alte documente semnate de preşedintele american. 

"Scopul nu a fost acela de a lua în considerare ceea ce am putea scrie despre acest om pe care nu-l cunoaştem. Însă, reiese rapid faptul că este un om care are un ego supradimensionat, cu o dorinţă de omnipotenţă şi omniprezenţă ce par a fi piatra de temelie a personalităţii sale", a afirmat Myriam Surville pentru Le Figaro. 

Caracteristicile lui Donald Trump 

Experta în grafologie a explicat că semnătura preşedintelui american, pe care acesta o afişează în mod ostentativ de la începutul mandatului său, are o grafie lineară, rigidă şi unghiulară. 

La începutul studiului, realizat pe baza a trei documente redactate şi semnate de Donald Trump, unul dintre acestea datând din 1987, când actualul lider de la Casa Albă avea 41 de ani, specialistele în grafologie descriu un om sigur pe sine, hotărât să impresioneze, preocupat de propria imagine şi de impresia pe care o face. 

Nevoia de recunoaştere este evidentă, având la bază o nevoie constantă de a-şi afirma valoarea, continuă specialistele în grafologie. 

De ce semnează cu carioca 

Un alt element care a atras atenţia lui Myriam Surville şi a lui Monique Riley este utilizarea sistematică a unei carioci cu tuş negru. Potrivit expertelor, acest lucru "subliniază o dorinţă de a nu trece neobservat, de a impresiona". De asemenea, cele două specialiste consideră că această alegere dovedeşte că el se "ghidează după instinct" şi "reacţionează în mod imediat şi fără drept de apel, fapt ce îl conduce pe căi neobişnuite, care pot uneori să se dovedească judicioase. 

Cele două experte menţionează, de asemenea, că în semnătura lui, Donald Trump conectează prenumele şi numele într-un mod "rectiliniu şi repetitiv, fapt ce anihilează specificitatea fiecărei litere". În plus, literele "D", de la Donald, şi "P" de la Trump sunt "identice prin forma lor triunghiulară dezvoltată pe înălţime". În opinia lor, acest lucru ar putea să simbolizeze "balustrade sau edificii". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel