Sediul MAI, vandalizat. Protest în faţa instituţiei

sediu MAI
sediu MAI

Circa 100 de persoane participă duminică seara la un miting organizat în fața ministerului de Interne, la inițiativa organizaţiilor de apărare a drepturilor femeilor, protestatarii scandând "Poliția Ucide".

"Poliţia ucide" sau "Poliţia este complice în afacerile cu trafic de ființe umane", strigă protestatarii. "Am venit în această seară aici pentru că in România au loc niște orori, suntem toți în doliu. Este uluitor ce s-a intâmplat la Caracal, tot statul și-a bătut joc de acele copile. Statul acesta este bolnav, și trebuie făcut urgent ceva. Nu se poate să mai mergem cu aceste instituții corupte și incompetente", spune Rodica, 51 de ani, citată de Mediafax.

"Aproape toate prietenele mele se simt în nesiguranță pe străzi, multe dintre ele au fost înjurate, jignite unele abuzate de către bărbați pe străzile din București sau în alte medii. Am venit să protestez împotriva acestor comportamente", a declarat un alt protestatar. Protestele au loc ca urmare a a crimelor din Caracal, acolo unde două fete de 15 și 18 ani au fost ucise, după ce au fost sechestrate și violate.

Sediul instituţiei a fost vandalizat cu vopsea neagră, la intrarea principală. Protestatarii Sandu Matei şi Marian Ceauşescu au publicat, pe paginile lor de Facebook, imagini cu mesajele scrise cu vopsea la intrarea în sediul MAI: "DEMISIA", "POLIŢIA UCIDE".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel