Secția UPU a Spitalului Județean Brăila va fi reabilitată

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac, şi directorul ADR Sud-Est, Luminiţa Mihailov, au semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea cu fonduri europene a Unităţii de Primire Urgente (UPU) a Spitalului Judeţean Brăila, proiect în valoare de şase milioane de lei.

"Am semnat contractul de finanţare pentru acest obiectiv, astfel că şase milioane de lei este suma care va moderniza UPU Brăila. Prioritatea mea este ca brăilenii să beneficieze de servicii medicale normale, la standarde europene. Acest proiect va rezolva în întregime aspectul unităţii, vor fi achiziţionate şi echipamente de ultimă generaţie", a declarat Chiriac.

Potrivit preşedintelui CJ Brăila, următorul pas este organizarea licitaţiei pentru desemnarea firmei care se va ocupa de lucrări, termenul de finalizare a proiectului fiind decembrie 2022. 

De asemenea, Ministerul Sănătăţii a alocat, prin Direcţia de Sănătate Publică Brăila, la sfârşitul lunii mai, peste 12 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente medicale performante la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Brăila.

Din totalul de 12,22 milioane lei, 9 milioane lei îi revin Spitalului Judeţean de Urgenţă, iar 3,22 milioane lei Spitalului de Pneumoftiziologie, cele două unităţi sanitare având deja o listă de priorităţi în ceea ce priveşte echipamentele medicale.

Printre echipamentele medicale care vor fi achiziţionate de Spitalul Judeţean se află un sistem centralizat de preparare a soluţiilor citostatice, un aparat de radiologie, două instalaţii de radiologie digitală, patru aparate de anestezie, trei frigidere standardizate pentru stocare pungi sânge, trei congelatoare standardizate pentru stocare plasmă, 14 monitoare funcţii vitale pacienţi, opt paturi pentru Terapie Intensivă, un defibrilator, o masă reanimare nou-născuţi, şi zece incubatoare pentru Terapia Intensivă de la Maternitate. 

Pe lista de priorităţi a Spitalului de Pneumoftiziologie se află un aparat digital de radiologie, un pletismograf, un bronhoscop cu fibră optică, o maşină de spălat şi sterilizat bronhoscoape, un pat electric cu ridicare automată pentru bronhoscopie, un computer-tomograf şi un ultracongelator de laborator. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel