EXCLUSIV  Schimbare din temelii a sistemului medical. Andrei Baciu: Nu se mai poate aşa!

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Andrei Baciu, secretar de Stat în Ministerul Sănătății, a anunţat că se lucrează la un plan prin care se doreşte schimbarea din temelii a sistemului medical. Va fi altă abordare, atât din perspectiva pacienţilor cât şi a medicilor. 

"Am avut multe lecţii de învăţat ca urmare a acestei experienţe destul de importante prin care am trecut şi cred că şi aici putem exemplifica foarte bine. Există un principiu de aur: prevenţia, rolul central al acesteia, diagnosticul precoce, au evidente avantaje atât pentru pacienţi, cât şi pentru sistemul de sănătate. Altfel, un diagnostic tardiv reprezintă o povară asupra calităţii vieţii pacienţilor, asupra sistemului de sănătate şi aşa mai departe.

Ce e important e că observăm cu toţii că trebuie schimbată abordarea şi, aşa cum a anunţat şi domnul ministru Nelu Tătaru, în perioada următoare se lucrează la a îmbunătăţi toate aceste aspecte care, din varii motive, nu au fost prioritizate în trecut: prevenţia medicală, să mergem în fiecare an la medicul de familie, există un set de analize pe care trebuie să le facem. Sunt chestiuni care trebuie implementate, e o schimbare de paradigmă. E un bun exemplu că nu se mai poate în felul acesta şi trebuie să schimbăm lucrurile într-o variantă în care să avem cu toţii parte de un sistem de sănătate sustenabil" a declarat Andrei Baciu în cadrul dezbaterii online Cum va arăta ”noua normalitate” în sistemul sanitar, organizată de trustul de presă DC Media Group, din care fac parte DCNews TV, DCNews, DCMedical și DCBusiness.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel